Adaosuri salariale pentru bugetari. Cine vor primi 3000 de lei drept suport de stat
Angajații din sectorul public, cu salarii mai mici de 15 mii de lei, vor primi un ajutor unic în sumă de 3000 lei. Guvernul a aprobat, astăzi, decizia privind repartizarea și redistribuirea unor alocații prevăzute în legea bugetului de stat pentru anul 2022.
În cadrul şedinţei Guvernului de astăzi, premierul Natalia Gavriliţa a precizat că instituţiile vor decide singure dacă acest suport va fi debursat într-o singură tranşă sau în mai multe.
Plata unică, cu caracter excepțional, va fi acordată pentru susținerea angajaților al căror loc de muncă de bază este în cadrul autorităților/instituțiilor bugetare și care sunt remunerați conform Legii privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar.
Potrivit proiectului, din alocațiile bugetare aprobate vor fi repartizate mijloace financiare în sumă de 437,6 milioane de lei, dintre care 107,9 milioane de lei către autoritățile finanțate de la bugetul de stat, 327 milioane de lei către autorităţile publice locale de ambele niveluri și 2,7 milioane de lei către CNAS.
Plata unică cu caracter excepțional nu va fi supusă impozitării.