O celebră pictură a Şcolii Flamande, semnată de Anthony Van Dyck, sugerează că acesta ar fi avut o relaţie amoroasă cu soţia maestrului său, Peter Paul Rubens, închizându-se astfel cea de-a treia latură a unui triunghi amoros în care erau implicaţi doi dintre giganţii picturii secolului XVII, conform unui profesor de la Cambridge, Dr. John Harvey, informează luni Press Association.

Van Dyck a pictat-o pe soţia mentorului său, Rubens, pe pânza din 1621 "Portretul Isabellei Brant".

Dr. John Harvey a început să fie interesat de povestea din spatele acestei pânze în timp ce se documenta pentru următoarea sa carte, "Pax", în care reimaginează episoade din viaţa lui Rubens.

Portretul a fost creat la 12 ani după ce Rubens a luat-o de soţie pe Isabella Brant şi se află expus la Galeria Naţională de Artă de la Washington. A fost descris drept un cadou din partea discipolului pentru maestrul său care "reflectă relaţia personală şi profesională extrem de apropiată dintre cei doi".

Conform lui John Harvey, această pânză a fost pictată fără ca Rubens să ştie, într-o altă locaţie decât atelierul acestuia din Antwerp, într-o perioadă în care, între Van Dyck şi Isabella s-ar fi creat o legătură romantică, scrie agerpres.ro.

Dr. Harvey susţine că nu există nicio dovadă că Rubens ar fi văzut până la urmă această pânză, care, de altfel, nu a fost înregistrată ca aparţinând moştenirii lăsate de Rubens după moartea maestrului.

Probabil că "Van Dyck a pictat această pânză pentru el şi nu pentru Rubens. Sugestia că cea mai bună cale pentru a-ţi arăta recunoştinţa faţă de mentorul tău ar fi să-i oferi un portret al soţiei sale în care sărbătoreşti frumuseţea acesteia, fără nicio referinţă la soţul său, cred că ar surprinde pe oricine", a adăugat Harvey.

O figură enigmatică din fundalul picturii ar putea reprezenta, conform academicianului de la Cambridge, modalitatea prin care Van Dyck recunoaşte că simţea "o atracţie sexuală periculoasă" pentru subiectul său.

Isabella Brant este poziţionată cu faţa spre dreapta (stânga ei), ceea ce, conform tradiţiei portretistice din epocă, este opus locului în care sunt reprezentate soţiile - Isabella a fost pictată în locul în care ar fi trebuit să se afle soţul ei. Prin această alegere neconvenţională, susţine Harvey, Van Dyck ar fi încercat să submineze, iată şi simbolic, căsnicia maestrului său.

Van Dyck şi-a început cariera ca discipol precoce în studioul lui Rubens din Antwerp. A părăsit brusc acest oraş în 1620 şi avea să devină pictorul de curte al regelui Carol I, la Londra. Deşi această plecare ar fi putut fi doar o decizie legată de carieră, au existat speculaţii că ar fi fost provocată de relaţia fierbinte pe care Van Dyck ar fi avut-o cu Isabella Brant, care, la 29 de ani, era mult mai tânără decât soţul său, Rubens, care avea 43 de ani.

"Nu există dovezi directe că aşa ar fi stat lucrurile, însă pictura te face să-ţi pui întrebări. Dacă adăugăm acest lucru la atmosfera de bârfe care îi înconjura pe cei trei încă din epocă, începe să pară că ar fi fost ceva între ei. Cei trei, împreună, reprezentau o situaţie care, probabil, nu era neobişnuită în lumea artei şi a atelierelor meşteşugăreşti în care un mare maestru, cu o soţie mai tânără, avea şi un discipol extraordinar de talentat, din mai multe puncte de vedere", conform lui Harvey.

"Discipolul trăia în casa maestrului ca un fel de fiu favorit al acestuia, marea speranţă a casei, iar maestrul era un om celebru şi foarte ocupat, cu o soţie mai tânără, care ajungea să se simtă neglijată" - toate ingredientele pentru un triunghi conjugal fiind îndeplinite, a mai susţinut Dr. John Harvey.

Volumul "Pax" de John Harvey va fi publicat la 31 octombrie.