ADEVĂRUL despre vopseaua de ouă din comerţ. Cât de nocivă este
Sărbătorile Pascale presupun vopsirea ouălor în roşu sau alte culori, pentru ca acestea să devină apoi motiv de mândrie şi sărbătoare în întreaga familie. Atunci când foloseşti produse din comerţ însă, este bine să ştii că există anumite riscuri pentru sănătate la care te expui.
Puţini sunt cei care îşi fac timp să citească ingredientele de pe plicul vopselei de colorat, atunci când merg la cumpărături. Specialiştii atrag însă atenţia consumatorilor, acest tip de produse conţinând numeroase E-uri şi alte substanţe periculoase, care devin toxice o dată ajunse în organism.
Mai mult, sunt pline de aditivi alimentari, corectori de aciditate şi agenţi de îngroşare care intră în compoziţia ouălor pe care le vom servi de sărbători. Unii comercianţi pun la vânzare chiar vopsea tipografică în locul celei obişnuite, care conţine plumb, scrie adevarul.ro.
Este recomandată vopseaua de ouă cumpărată doar din magazinele specializate, deşi preţul acesteia poate să fie puţin mai mare sau alternativa coloranţilor naturali. Trebuie verificate totodată termenele de valabilitate şi etichetele produselor, astfel încât acestea să nu conţină metale grele şi să fie destinate strict uzului alimentar.
Mare atenţie la E122, un colorant roşu toxic, folosit în industria textilă, ce se găseşte şi sub denumirea de azorubină. Acesta poate produce hiperactivitate sau astm în cazul copiilor sau anumite reacţii alergice adulţilor.
Experții recomandă ouăle de categoria 0 și 1, întrucât acestea au coaja mai groasă, iar vopseaua ajunge mai greu prin ele la conținut. Cele de categoria 2 și 3
provin de la găini crescute în hale industriale, au coaja mult mai subțire, iar coloranții vor ajunge mult mai rapid în interior. Dacă apar pete de vopsea pe albușul ouălor înseamnă că acestea au devenit deja toxice.
Mai mult, înainte de vopsire trebuie să fie curățate cu apă călduță, fără detergenți, și fierte la foc mic. Foile de ceapă, sfecla proaspătă sau morcovii sunt doar câteva dintre alternativele de coloranți naturale și sănătoase.
- Japonezele ştiu care este elixirul tinereţii şi al frumuseţii. Oferă efect în cel mai scurt timp
- STUDIU: Mai multe ambalaje de fast-food conțin substanțe potențial nocive pentru sănătate
- Prima vopsea de păr, care schimbă nuanţa podoabei capilare, în funcţie de variaţiile de temperatură
- ATENŢIE la vopseau pentru ouăle de Paşti. Medicii vin cu unele RECOMANDĂRI
- Otrava din farfurie. Şi tu pui asta în mancare fără să ştii cât de toxic este