Descoperirea unui sistem solar cu 7 planete asemănătoare Terrei a trezit entuziasmul astronomilor. Pe trei dintre aceste exoplanete, recent descoperite de NASA, ar putea exista apă lichidă şi deci forme de viaţă.

Din păcate însă, sistemul solar TRAPPIST-1 se află foarte departe de noi, la 39 de ani-lumina distanţă. Asta înseamnă nu mai puţin de 369 trilioane de kilometri.

Dacă am avea o nava care ar merge cu viteză luminii, am ajunge acolo în 39 de ani. Dar în prezent fizicienii spun că nimic nu poate egală sau depăşi viteză luminii.

Prin urmare, în cât timp am ajunge acolo, cu tehnologia de care dispunem în prezent? Space.com prezintă câteva exemple de calcul până la steaua pitică TRAPPIST-1, în funcţie de navele spaţiale pe care le avem acum.