Adio, civilizaţie. Românca care a ales să vadă cerul şi stelele în loc de viaţa agitată a oraşului
Alice, o româncă de 27 de ani, a renunţat la civilizaţie şi la viaţa agitată a oraşului, pentru a trăi mai aproape de natură, scrie mediafax.ro.
Alături de partenerul său, un artist norvegian ce îi impărtăşeşte admiraţia pentru natură şi cei doi copii – un băieţel de 8 ani pe care ea îl are dintr-o relaţie anterioară şi fetiţa de un an de zile pe care o are cu acesta, românca s-a stabilit într-un sat din Peninsula Iberică, informează BM.
Ei trăiesc într-o comunitate eco în care oamenii încearcă pe cât posibil să nu folosească bani, ci să facă troc, schimbând între ei produsele pe care le obţin de la natură. Ei nu se consideră cetăţenii niciunei ţări şi nu agreează sistemul de organizare politico-administrativ al teritoriului pe care trăiesc.
Graţie unui laptop pe care îl încarcă la baterii solare şi reţelelor de Wifi prin care se conectează la Internet, Alice a oferit un interviu pentru ziare.com.
"În prezent, locuiesc alături de copii, de tatăl fetiţei mele, împreună cu o altă mamă şi cei trei copii ai săi la ferma lor, compusă din livezi de portocali, ceva măslini strămoşeşti şi avocado. Grădina se înalţă zi de zi, momentan ne concentrăm pe culesul măslinelor, treaba pe care imi place să o fac.
Creştem noi salatele, rădăcinoasele, lintea şi fasolea, dovlecii şi porumbul, orz şi grâu pentru încolţit bun de mestecat, stevia dulce, alune şi fructe precum goji. O mare parte din plantele sălbatice sunt comestibile şi foarte nutritive, în natură se găsesc mâncare şi medicamente pentru toţi şi pentru toate.
Este foarte uşor să trăieşti aşa cum alegi să traieşti, stilul nostru de viaţă este unul normal. Corpul cunoaşte totul de milioane de ani, în genele sale este toata experienţa vieţii pe Pământ, exaltat şi fericit mi-a fost trupul spălat cu apă proaspătă, plină de minerale şi conectându-mă desculţă cu energia pământului. Nu aş fi reuşit însă să mă adaptez la stilul de viaţă după ceasul deşteptător."