Adio sănătate şi justiţie pe hârtie. Vine era electronică
Adio sănătate şi justiţie pe hârtie. Locul lor va fi ocupat de servicii electronice. Cel puţin asta prevede un plan de acţiuni al Guvernului, potrivit căruia, în următorii opt ani, cel puţin 80 la sută din serviciile publice vor fi oferite populaţiei în formă electronică.
Audierea martorilor prin videoconferinţă şi eliberarea actelor de stare civilă în regim online. Sunt doar câteva dintre intenţiile Ministerului Justiţiei cu privire la implementarea tehnologilor informaţionale în domeniu.
"Intenţionăm să oferim oricărei persoane interesate posibilitatea de a urmări întreg procesul de la iniţierea elaborării unui document şi până la publicarea lui oficială, expedierea în formă electronică a cererilor, gestionarea electronică a dosarelor", a precizat ministrul Justiţiei, Oleg Efrim.
În domeniul sănătăţii, ministerul de profil vrea să introducă sistemul de înscriere electronică la medic pentru vizită la domiciliu şi fişa electronică a pacientului. Cât priveşte domeniul protecţiei sociale, instituţia intenţionează să creeze o bază de date pentru verificarea distribuirii ajutoarelor de la stat.
"Să direcţionăm corect şi eficient sursele financiare, fapt care va exclude şi cazuri de dublare a plăţilor, să sporim accesul la informaţie eficientă", a menţionat ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Valentina Buliga.
Reformele fac parte din Strategia "Moldova Digitală 2020", care urmează să fie aprobată de Guvern în toamnă.