Administraţia Obama susţine că are dovezi solide ce atestă că regimul de la Damasc a folosit arme chimice (VIDEO)
Statele Unite ridică tonul în cazul Siriei. Administraţia Obama susţine că are dovezi solide ce atestă că regimul de la Damasc a folosit arme chimice, iar responsabilii trebuie să răspundă. La rândul său, Rusia a avertizat că utilizarea forţei fără mandat ONU ar încălca dreptul internaţional.
"Potrivit preşedintelui Obama, cei care folosesc cele mai odioase arme împotriva celor mai vulnerabili oameni din lume, trebuie să răspundă", a declarat secretarul de stat al SUA, John Kerry.
Secretarul american de stat susţine că SUA deţine înregistrări video şi informaţii suplimentare care confirmă faptul că pe 21 august lângă Damasc au fost folosite arme chimice. Potrivit lui John Kerry, administraţia Obama va publica datele în zilele următoare. Totuşi, oficialul a dat asigurări că SUA vor acţiona în cazul Siriei doar în coordonare cu comunitatea internaţională. În schimb Rusia avertizează puterile occidentale în privinţa unei intervenţii militare în statul arab.
"O intervenţie străină neautorizată de comunitatea internaţională nu va face decât să agraveze situaţia într-o ţară pe care puterile occidentale pretind că o scapă de dictatură şi unde vor să instituie democraţia", a menţionat ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov.
Între timp, experţii ONU au adunat probe în apropiere de Damasc, unde, săptămâna trecută, s-ar fi produs atacul chimic. Mai mulţi lunetişti au deschis focul asupra convoiului. Experţii s-au retras într-un loc sigur, după care au revenit în suburbia Damascului pentru investigaţii.
Opoziţia siriană susţine că peste 1.300 de oameni au murit miercurea trecută, după ce forţele guvernamentale ar fi folosit gaze toxice. Autorităţile resping însă acuzaţiile.