Administratorii de microbuze, convocaţi de urgenţă la Primărie, după accidentul produs dimineaţă
Administratorii liniilor de microbuz au fost convocaţi la Primăria Chişinău. Responsabilii s-au întrunit într-o şedinţă cu primarul Capitalei, Dorin Chirtoacă, şi şefi de direcţii.
Ei au fost chemaţi la discuţii, în legătură cu accidental care s-a produs în această dimineaţă. În urma impactului, paisprezece persoane au fost grav rănite. Accidentul a avut loc la intersecţia străzilor Eminescu şi Kogălniceanu. Potrivit poliţiei, două persoane, între care şoferul microbuzului, se află în stare gravă la spital.
"Este o problemă destul de veche, de 20 de ani. Direcţia pimarăriei de două luni colaborează cu echipajele de poliţie municipală. Sunt depistate încălcări, sunt amendaţi şoferii, urmează să avem discuţii mai serioase cu privire la încălcările grave. Probabil vom cere sancţiuni acelor administratori care nu-şi respectă obligaţiile", a declarat Adrian Boldurescu, şeful direcţiei transport public din cadrul Primăriei Capitalei.
Totodată, Boldurescu a precizat că în ultima perioadă, din cauza încălcării regulilor de circulaţie, au fost concediaţi mai mult de zece şoferi de microbuze.
"Retragerea licenţei este o procedură lungă. Suntem obligaţi de instanţă să eliberăm licenţa pe viaţă. Sunt sigur că într-un an, doi se va face regulă. Avem peste 800 de încălcări. În decurs de două luni au fost eliberaţi peste zece şoferi, dar nu e posibil să-i eliberăm pe toţi de la un capăt. Ei vor tarife, dar nu prestează servicii de calitate", a mai menţionat Boldurescu.
Mai multe detalii aflaţi la Publika TV, în jurnalele de Prime Time de la orele 18:00 (în limba rusă) şi 19:00 (în limba română) şi pe publika.md.