Administratorul unei companii și șoferul care a încercat să scoată ilegal din țară 240.000 dolari și 8.000 euro, trimiși în judecată
sursa foto: publika.md
canal tv
Administratorul companiei și șoferul acesteia, care a încercat la începutul lui aprilie 2022, să scoată din țară dolari americani și euro, convertiți ar cifra peste 4,5 milioane lei, vor vompărea pe banca acuzaților. PCCOCS a anunțat că a trimis în instanța de judecată dorasul de învinuire al celor doi.
La solicitarea procurorilor PCCOCS, au fost aplicate sechestre atât pe banii nedeclarați, cât și pe autocamionul care valorează peste 30.000 euro. Acum, șoferul autocamionului este plasat în arest la domiciliu, după ce inițial procurorii au obținut plasarea acestuia în arest preventiv – măsură care ulterior i-a fost schimbată de către instanța de judecată.
Amintim că tentativa de contrabandă a avut loc prin punctul de trecere vamal Cahul. Autocamionul se deplasa spre Turcia, fără marfă, iar șoferul nu a declarat alte bunuri. Totuși, funcționarii vamali au depistat în cabina camionului, în spațiul destinat montării boxelor audio, sumele de 240 mii dolari și 8 mii euro.
Potrivit legii, contrabanda comisă în astfel de împrejurări se pedepsește cu închisoare de la 4 la 10 ani, iar companiilor le estee aplicată amendă de până la 60.000 lei, cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.