Admitere cu probleme: Două şcoli profesionale nu şi-au deschis uşile pentru absolvenţi
Zeci de tineri au făcut cozi, astăzi, la colegiile şi şcolile profesionale din ţară. Ei au venit să-şi depună dosarele pentru studii. Două instituţii au amânat, însă, admiterea, deoarece nu au primit planurile de înmatriculare de la Ministerul Educaţiei.
Admiterea a început la nouă dimineaţa. La colegiul de medicină din Capitală, la această oră, s-au adunat zeci de tineri. Ei speră că aşa vor fi înscrişi mai repede la studii.
"Am venit chiar din prima zi să depun actele, pentru că-mi doresc să fiu admis la colegiu", precizează elevii.
"Pentru că să avem mai mult succes. Să ocupăm primele locuri", susţin absolvenţii.
"Am venit chiar în prima zi, deoarece aşa la noi în sat se face - dacă vii printre primii eşti şi primul peste tot", sunt convinşi alţii.
Administraţia colegiului spune că astăzi au venit doar absolvenţii treptei gimnaziale. Cei de la licee sunt aşteptaţi după ce îşi vor primi diplomele.
"Anul trecut am avut un concurs mare. Ce care doareu să fie înmatriculaţi cu diploma de absolvire a de gimanziului, au concurat 14 pentru un loc, iar la cei maturi 3-4 pe un loc. Cea mai solicitată specialitate este de asistent medical, farmacişti, tehnicieni dentari", a menţionat directorul Colegiului de Medicină şi Farmacie, Ala Manolache.
Tinerii care au venit la liceul profesional numărul unu şi doi din Capitală, să-şi depună dosarele, au fost nevoiţi să facă cale întoarsă. Asta pentru că instituţiile nu au primit, deocamdată, planurile de înmatriculare.
"Până când noi nu primim dosarele, doar oferim informaţii. Acest lucru nu este o normalitate, iar noi vorbim despre această problemă de mai mulţi ani", a declarat directorul Liceului Profresional nr. 2, Iurie Raşculiov.
"A fost o problemă cu reţeaua. Astăzi toate instituţiile de învăţământ de nivel secundar vor primi planurile de înmatriculare", a punctat Octavian Vasilache şeful Direcţiei Învăţământ Profesional.
Absolvenţii pot să-şi depună actele la colegii până pe 31 iulie. În şcolile profesioanle admiterea va dura până pe 10 august.