ADMITEREA 2015: Ce universităţi aleg studenţii şi care sunt cele mai solicitate specialităţi
După prima săptămână de admitere, în universitățile din țară au fost depuse peste 15.000 de cereri. Datele au fost publicate de Ministerul Educaţiei şi făcute publice printr-un comunicat de presă.
Potrivit datelor comisiilor de admitere, pentru locurile finanţate din bugetul de stat au fost înregistrate 14.375 de cereri, în timp ce în instituțiile private au fost depuse 1.420 cereri.
Astfel, cele mai multe cereri au fost depuse la Academia de Studii Economice din Moldova, Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie "Nicolae Testemiţanu", Academia "Ștefan cel Mare", Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Tehnică din Moldova, Universitatea de Stat de Educație Fizică și Sport, Universitatea Agrară de Stat din Moldova.
După analiza dosarelor personale depuse, Ministerul Educaţiei a constatat că cele mai solicitate specialități sunt: finanțe și bănci; contabilitate; medicină generală, stomatologie; farmacie; drept; limbi moderne, tehnologii informaționale; arhitectură; electroenergetică; tehnologia și managementul alimentației publice etc.
Admiterea pentru învățămîntul superior a demarat pe data de 20 iulie. La admitere pot participa doar candidații cu diplomă de Bacalaureat, cu diplomă de colegiu sau cu diplomă de studii superioare universitare/de licență.
PUBLIKA.MD aminteşte că astăzi este termenul-limită pentru depunerea dosarelor de participare la concurs de admitere.