Adrenalină pe role în Capitală. 40 de copii au participat la o competiţie de patinaj
Embed:
Îndemânare, condiţie fizică bună şi o pereche de role. De asta au avut nevoie cei 40 de copii din ţară care au participat la o competiţie de patinaj pe role. La concurs au fost prezenţi atât profesionişti cât şi amatori.
Fiecare participant a avut o singură probă, cu două încercări. Copii au parcurs contracronometru pe un singur picior un traseu cu 20 de conuri.
"Practic acest sport de la cinci ani. Tata a început să mă înveţe de la cinci ani şi mi-a plăcut şi am început mai departe să mă antrenez. Vreau să devin învăţător de role ca să învăţ şi ceilalţi copii tot aceea ce am învăţat şi eu de la tata."
"Este bine şi sper macar locul trei sau o diplomă să iau."
"Concursul a fost interesant şi mie mi-a plăcut să particip la diverse probe."
Adriana Ciobanu şi Ecaterina Roşcova sunt două dintre câştigătoarele competiţiei. Ambele fete au parcurs traseul în mai puţin de 8 secunde.
"Mie tare îmi place sportul pe role. Nu ştiu de ce, dar mie imi place foarte tare să merg repede. Eu deja de doi ani mă ocup cu acest sport. Mie totul îmi place în acest sport, nu pot să răspund exact ce-mi place mai tare, a spus Ecaterina Roşcova , câștigătoare.
"-De ce îţi place sportul? -Pentru că imi place să fiu cu prietenii mei, este vesel. -De câţi ani faci? -De aproape doi ani. -Ce vrei să devii? - Să fiu campioană şi antrenoare", a zis Adriana Ciobanu, participantă.
Câştigătorii vor reprezenta Republica Moldova la "Campionatul European pe Role", de pe 20 aprilie de la Kiev.

- Trist, dar adevărat. Obţin trofee şi medalii la zeci de competiţii internaţionale de patinaj artistic, însă antrenamentele le fac pe role
- Bucură o inimă de mamă! Membrii unei organizaţii colectează daruri pentru femeile care sunt nevoite să-şi crească singure copiii
- Mai trişti ca noi, dar plini de viaţă. Copiii cu sindromul Down din ţara noastră au avut parte de o sărbătoare veselă