Adrenalină şi mulţi cai putere la Comrat. În capitala autonomiei găgăuze s-a desfășurat un campionat internaţional de raliuri
Mii de cai putere şi multă adrenalină la Comrat. În capitala autonomiei găgăuze s-a desfășurat astăzi un campionat internaţional de raliuri. Zeci de piloţi din mai multe ţări au luptat pentru un loc în finală.
Piloţii au luptat nu doar cu adversarii, ci şi cu norii de praf:
"Vizibilitatea este redusă, aerul este prea uscat şi nu avem apă. Este foarte periculos. Traseul este nou, nu a fost testat şi are multe denivelări".
"Traseul este destul de bun, însă e foarte cald şi mult praf. Toate traseele sunt bune în felul lor".
În schimb, spectatorii au rămas încântaţi de show:
"Suntem din Basarabeasca şi la noi nu se organizează așa ceva, dar venim în ospeţie şi tare ne place competiţia şi iubim acest sport".
"Sunt pentru prima dată în acest an. Este foarte bine pentru tineri, este un exemplu, au spre ce tinde"
Competiţia de la Comrat reprezintă cea de-a patra etapă a Campionatului Naţional de Autocross.
"Avem participanţi din Moldova, Bulgaria şi Ucraina. Fiecare participant primeşte cupe, medalii, premii de la sponsori şi sigur îşi acumulează un anumit punctaj pentru titlul de campion", a declarat preşedintele Federaţiei de Automobilism, Igor Vrabie.
"A fost depus un efort foarte mare, atât financiar, cât și fizic. Am reușit să facem ceea ce ne-am propus și am făcut o surpriză locuitorilor din Comrat, celor din Găgăuzia și oaspeților care au venit", a precizat Ruslan Garbalî, organizator al raliului.
Campionii Moldovei la autocross vor fi desemnaţi la Chişinău, de Ziua Automobilistului, care este sărbătorită în ultima duminică a lunii octombrie.
- Spectacol de zile mari pe lacul de la Ghidighici. A avut loc primul campionat la jet ski
- Legislatorii găgăuzi, contrariaţi că nu au fost consultaţi în demiterea şefului SIS din autonomie
- Ivan Burgudji, chemat la Procuratura Generală. Oficialul de la Comrat este cercetat în dosarul referendumului din Găgăuzia