Adrenalină şi salturi spectaculoase. Motocicliştii și-au dat întâlnire în cadrul Campionatului European la Motocros categoria Juniori
Adrenalină, salturi spectaculoase şi mult ... noroi. De aceste lucruri au avut parte motocicliştii care și-au dat întâlnire pe traseul Schinoasa în cadrul Campionatul European la Motocros categoria Juniori, organizat în premieră la Chişinău.
Amatorii de senzaţii tari au declarat că traseul ales a fost foarte dificil.
Participanţii au avut de parcurs un traseu de un kilometru şi 700 de metri cu urcușuri, coborâşuri, cu 17 trambuline și multe alte obstacole:
"Să participi la competiţii peste hotare este cu mult mai greu decât atunci când o faci acasă. Traseul nu îl cunoşti. prima dată îl parcurgi".
"Aşteptăm în primul rând să ajungem cu bine la finish şi să ne pornim cu bine de la start. În rest, deja cum se va primi. Traseul este foarte greu, plin de noroi".
Tot pe traseul Schinoasa s-au desfăşurat alte 3 competiţii: prima etapă a Campionatului Moldovei la categoria 65-85 de centimetri cubi, etapa întâi a Campionatului Țărilor Balcanice și Campionatul deschis la motocros, în memoria lui Iuri Gagarin.
De la competiţii nu a lipsit campionul naţional la motocros, Mihail Cociu: "Ieri am avut antrenamentele libere. Primul antrenament a avut loc nu aşa cu succes. Am avut o căzătură destul de nereuşită. Am probleme un pic şi cu piciorul, mă doare, clavicula. Am trecut calificările, m-am arătat bine. Am ajuns pe prima poziţie la calificări".
Martin Todorov a urcat pentru prima dată pe motocicletă acum 30 de ani. Bărbatul venit din Bulgaria s-a înscris la cursa veteranilor: "Ieri am acut ocazia să încerc traseul. Este bun, însă, cam plin de noroi, mai ales că şi acum încă plouă. Ne va fi dificil".
Juriul a fost compus din experţi moldoveni şi din străinătate.
"Sunt pentru prima dată în Republica Moldova şi chiar sunt fericit că sunt aici pentru că moldovenii sunt oameni buni. Cât despre locul desfăşurării evenimentului aş spune eu că este perfect pentru o asemenea competiţie", a declarat Tomas Pavlovcik, membru al juriului.
"Sunt impresionat cât de bine pregătit este traseul. Condiţiile meteo dau bătăi de cap motocicliştilor, însă aceştia sunt bine pregătiţi", a menţionat Herman Jakilic, membru al juriului.
În pofida vântului şi temperaturilor scăzute, evenimentul a adunat sute de spectatori dornici de o doză de adrenalină:
"Eu am venit din Ucraina şi nu îmi pare rău deloc că mă aflu azi aici. Motocrosul este sportul meu preferat. Evenimentul este organizat la cel mai înalt nivel. Bravo, Moldova".
"În tinereţe veneam aici şi mi-am adus aminte de tinereţe. Vreau ca şi nepotul să vadă. După cum ţin minte eu din tinereţe, acesta era un traseu mondial".
"E tare frumos. Pentru aşa show e vremea care trebuieşte să fie".
Câştigătorii vor primi trofee. La eveniment au participat peste 80 de sportivi din 14 ţări.
Social