Adrian Candu: Filat face presiuni asupra membrilor PDM
Pentru a nu fi demis, premierul Vlad Filat face mai multe presiuni asupra deputaţilor din Partidul Democrat (PD). Declaraţia a fost făcută în această seară de deputatul democrat, Adrian Candu, la o emisiune de la ProTV. Potrivit deputatului, fracţiunea PD va vota solidar pentru demiterea Guvernului, dacă Filat nu pleacă benevol.
"Au existat presiuni foarte mari asupra membrilor PD, în mod special din partea lui Filat. Au fost exprimate foarte multe emoţii la şedinţa din această seară. PD a fost foarte consistent. Dacă mâine Filat nu-şi dă demisia, PD va vota moţiunea de cenzură", a declarat Adrian Candu.
Deputatul democrat a mai subliniat că principalul motiv pentru care PDM cere demisia lui Filat este faptul că s-a compromis în faţa cetăţenilor. "Există mai multe motive, dar principalul că premierul Vlad Filat s-a compromis foarte mult, iar acest motiv este legat de corupţie. Aşteptăm ca Filat să aplece capul şi să spună că a greşit, că a înţeles altfel lupta cu corupţia", a mai declarat Adrian Candu.
Prezent la aceeaşi emisiune, deputatul liberal, Valeriu Munteanu, a declarat că PL optează pentru păstrarea Alianţei pentru Integrare Europeană, dacă PLDM îşi recunoaşte greşelile.
"În situaţia în care PLDM încearcă să se disocieze de aceste acţiuni, noi suntem gata să mergem mai departe. Noi nu vom accepta coabitarea de dragul mergerii mai departe. PL nu a primit răspunsuri la mai multe întrebări. Noi nu vrem să ducem la bun sfârşit o operă începută de alţii", a declarat Valeriu Munteanu.
La rândul său, deputatul PLDM, Valeriu Ghileţchi, susţine că nu există motive care să justifice demiterea Guvernului, iar şansele de a forma alt Guvern sunt minime.
"Afirmaţia precum că toată lumea consideră că Filat este compromis nu mi se pare corectă, deoarece toţi s-au compromis. Pentru orice politician este încrederea cetăţeanului. Trebuie să lăsăm cetăţeanul să spună dacă are încredere într-un politician sau altul", a declarat deputatul liberal-democrat.
Publika.md precizează că mâine urmează să fie examinată de Legislativ moţiunea de cenzură privind demisia Guvernului. Până acum, două partide parlamentare şi şase deputaţi neafiliaţi au anunţat că vor susţine moţiunea de demitere. Este vorba despre 34 de deputaţi comunişti care sunt şi autorii acestei iniţiative. La fel, pentru demiterea Executivului vor vota 15 parlamentari democraţi. În favoarea iniţierii procedurii de demitere a Guvernului s-a pronunţat şi grupul socialiştilor din care fac parte patru deputaţi. Neafiliaţii Mihai Godea şi Sergiu Sîrbu au anunţat că, de asemenea, vor vota pentru demitere. Astfel, moţiunea întruneşte numărul necesar de voturi pentru ca Guvernul Filat să fie demis.