Adrian Nichifor cu dublă identitate, în baza unor date false. Autorităţile investighează cazul cinci ani
Inspirat probabil din producţiile hollywoodiene cu James Bond, condamnatul Adrian Nichifor şi-a făcut dublă identitate. Până să ajungă după gratii, acesta a reuşit să-şi perfecteze un al doilea buletin folosind date false. Deşi pe acest caz a fost iniţiată o cauză penală încă în 2007, instanţa nu s-a pronunţat.
Adrian Nichifor Leonid, născut în 1974 în satul Grozeşti, Nisporeni. Este căsătorit şi are doi copii. Acestea sunt date reale din actele de indentitate eliberate pe numele omului de afaceri Adrian Nichifor. În al doilea act de identitate, bărbatul, deşi aparent are altă înfăţişare şi alte date personale, este acelaşi Adrian Nichifor. În actele false este indicat că Nichifor s-a născut în 1976, în satul Manta, raionul Cahul. Nu este căsătorit, iar părinţii sunt persoane fictive.
Potrivit Procuraturii, pe marginea acestui caz încă în anul 2007 a fost intentat un dosar penal, care până în acest moment este în gestiunea anchetatorilor de la Comisariatul General de Poliţie al Capitalei. Solicitaţi de Publika TV, responsabili din cadrul Comisariatului au refuzat să ofere orice informaţii pe marginea acestui caz.
După mai multe tentative de a obţine reacţia Ministerului de Interne. Într-un final, consilierul ministrului a venit cu următoarea precizare.
"În 2008, această cauză a fost clasata. Prin decizia procurorilor a fost anulată această clasare. În 2011, cauza penală a fost reluată", a precizat purtătorul de cuvânt al MAI, Eugen Onică.
"Probabil, aici joacă festa acel termen din procedura procesului penal, deoarece urmărirea penală se efectueauză în termen rezonabil. Probabil ar trebui să renunţăm la acest termen rezonabil şi să propunem legislatorului o altă noţiune, termen optim şi previzibil"; a declarat juristul Ion Dron.
Scumpi la vorbă au fost şi cei de la Ministerul Tehnologiei Informaţiei, care au refuzat să comenteze circumsanţele în care lui Adrian Nichifor i-au fost perefctate acte de identitate false. Responsabili din cadrul MTIC au invocat secretul anchetei care este în desfăşurare de aproape cinci ani.
Pentru deţinerea actelor de identitate false, Adrian Nichifor riscă până la 5 ani de detenţie.
În 2011 el a fost condamnat la alţi cinci ani de închisoare pentru omorul fratelui comisarului de Nisporeni, Iurie Pârlici.