Adrian Păunescu - poetul care a construit un pod de versuri şi cântec peste Prut
Republica Moldova este un stat care trebuie respectat, dar gândul meu este la Basarabia şi la Bucovina. Aşa mărturisea acum trei luni Adrian Păunescu, poetul care a construit un pod de versuri şi cântec peste Prut.
Căderea comunismului a însemnat pentru Adrian Păunescu şi posibilitatea de a lua mai des drumul Chişinăului, unde era aşteptat cu drag de prieteni şi admiratori. Însă în august 1990 a fost diagnosticat cu dublă pneumonie şi tulburări cardiace din cauza cărora nu a putut fi transportat la Bucureşti. Tratat de medicii Spitalul Republican şi înconjurat de grija familiei lui Grigore Vieru, Păunescu a depăşit cu bine acel moment. De atunci, venea în Moldova ca acasă, a povestit mai târziu poetul. Iar poeziile sale despre Basarabia, transformate apoi în cântece, au unit sufletele tuturor celor care l-au admirat. Grigore Vieru i-a fost, poate, cel mai apropiat prieten de peste Prut. Şi relaţia cu Doina şi Ion Aldea-Teodorovici a fost una specială, care însă abia au apucat să cânte de câteva ori melodia Maluri de Prut, pe versurile lui Adrian Păunescu. Acum, înainte de vreme, lui Grigore Vieru şi soţilor Doina şi Ion Aldea-Teodorovici li s-a alăturat Adrian Păunescu.