Adunarea Generală a ONU cere încetarea ostilităţilor, iar IDF anunţă extinderea operaţiunilor terestre în Gaza
Într-o rezoluţie fără caracter obligatoriu, calificată drept "infamie" de către Israel, dar salutată de Hamas, Adunarea Generală a ONU a cerut vineri cu o largă majoritate un "armistiţiu umanitar imediat" între gruparea islamistă palestiniană şi Israel, în timp ce armata israeliană (IDF) a anunţat "extinderea" operaţiunilor sale terestre în Gaza. Textul, care "cere un armistiţiu umanitar imediat, durabil şi susţinut, care să conducă la o încetare a ostilităţilor", a primit la New York, în aplauze, 120 de voturi pentru, 14 împotrivă (inclusiv Israel şi Statele Unite) şi 45 de abţineri, din cei 193 de membri ai ONU, relatează Agerpres.ro.
Între timp, lupte la sol au loc sâmbătă în Fâşia Gaza, ţinta unor lovituri israeliene fără precedent la trei săptămâni după începerea războiului dintre Israel şi mişcarea palestiniană Hamas şi izolată de lume din cauza opririi telecomunicaţiilor şi internetului. Imediat ce armata israeliană a anunţat vineri intensificarea loviturilor asupra Gaza, palestinienii din Cisiordania ocupată au ieşit să-şi strige furia împotriva Israelului pe străzile din Jenin, Ramallah şi Nablus. Hamas a cerut lumii să "acţioneze imediat" pentru a opri bombardamentele din Gaza, declarându-se în acelaşi timp "pregătită", în cazul unei ofensive terestre. De asemenea, mişcarea islamistă palestiniană a anunţat că a lansat rachete spre mai multe oraşe din Israel.
SUA s-au declarat favorabile vineri unei eventuale "pauze umanitare" pentru a lăsa să intre ajutoare în Fâşia Gaza. "Putem susţine pauze umanitare cu scopul de a lăsa să intre ajutoare şi să permită unor oameni să iasă şi aceasta include deopotrivă intrarea combustibilului şi restabilirea alimentării cu energie electrică" a Fâşiei Gaza, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Consiliului pentru Securitatea Naţională al Casei Albe, John Kirby.
UPDATE ORA 09.45 Război Israel-Hamas/ Bombardamentele israeliene continuă asupra Gazei (jurnalişti AFP)
Bombardamentele israeliene continuau sâmbătă dimineaţa asupra Fâşiei Gaza, potrivit jurnaliştilor agenţiei France Presse poziţionaţi în zonă.
Niciun bilanţ nu a fost comunicat, dar surse medicale din teritoriul palestinian au declarat unui jurnalist AFP că se tem de un număr mare de victime şi pagube semnificative în urma acestor bombardamente.
Explozii sporadice erau încă auzite sâmbătă dimineaţă de un jurnalist AFP în interiorul Fâşiei Gaza, provenind de la avioane de luptă israeliene, de la artilerie şi focuri trase de pe mare.
UPDATE ORA 07.23 Război Israel-Hamas/Manifestaţii în Cisiordania şi în ţările arabe în sprijinul palestinienilor
Mii de persoane au manifestat din nou vineri în Cisiordania ocupată şi în mai multe ţări arabe în sprijinul palestinienilor din Fâşia Gaza, bombardată de Israel după atacul Hamas din 7 octombrie, relatează AFP.
"Eliberaţi Gaza!", au scandat sute de palestinieni la Ramallah, purtând steaguri ale Hamas, dar şi ale altor mişcări palestiniene.
ORA 7.00 Întreruperea comunicaţiilor în Gaza riscă să ascundă ''atrocităţi în masă'' (HRW)
Întreruperea telecomunicaţiilor şi a internetului în Fâşia Gaza, supusă unor bombardamente intense israeliene, riscă "să servească drept acoperire pentru atrocităţi în masă", a avertizat sâmbătă organizaţia pentru apărarea drepturilor omului Human Rights Watch (HRW), relatează AFP.
"Această întrerupere a informaţiilor riscă să servească drept acoperire pentru atrocităţi în masă şi să contribuie la impunitate în caz de încălcări ale drepturilor omului", a afitrmat un responsabil al HRW Deborah Brown, potrivit unui comunicat.