Adunarea Generală a ONU: Pavel Filip s-a întâlnit cu preşedintele Estoniei şi cu premierul Georgiei
Prezent la cea de-a 71-a sesiune a Adunării Generale a ONU, premierul Pavel Filip s-a întâlnit cu preşedintele Estoniei, Toomas Hendrik Ilves.
În cadrul întrevederii, cei doi ai discutat perspectivele dezvoltării relaţiilor bilaterale între Republica Moldova şi Estonia, inclusiv a dialogului politic şi cooperării economice, precum şi agenda europeană a ţării noastre.
Premierul Pavel Filip a adus mulţumiri pentru asistenţa acordată Republicii Moldova de către Guvernul Estoniei în vederea implementării reformelor necesare pentru dezvoltare şi pentru disponibilitatea de a oferi expertiză în diverse domenii de interes comun, inclusiv în ce privește preluarea practicilor europene.
La rândul său, preşedintele Toomas Hendrik Ilves a reiterat susținerea Estoniei pentru parcursul european al tarii nostre, menţionând că Republica Moldova continuă să fie printre cele prioritare în programul estonian de asistenţă pentru cooperare.
Totodată, la New York, Pavel Filip s-a întâlnit şi cu premierul Georgiei, Giorgi Kvirikashvili. Cei doi oficiali au discutat despre agenda bilaterală şi au apreciat înalt bunele relaţii între Republica Moldova şi Georgia.
O atenţie deosebită a fost acordată cooperării în domeniul integrării europene, fiind accentuată necesitatea de a continua schimbul de experienţă, inclusiv în cadrul Parteneriatului Estic.
Pavel Filip a menţionat că tara noastra este interesată de preluarea experienţei Georgiei în implementarea reformelor în domeniul afacerilor interne, justiţiei, apărării, sectorul serviciilor publice şi pledează pentru aprofundarea colaborării în domeniile respective. Părțile au convenit să creeze un grup comun de experți care să asigure preluarea experienței Georgiei în sectorul justiției.
Premierii au menționat oportunitatea desfășurării în viitorul apropiat a Comisiei inerguvernamentale moldo-georgiene pentru colaborare comercial-economică. În același timp, Pavel Filip a invitat oamenii de afaceri georgieni să participe la privatizarea întreprinderilor moldovenești și să investească în economia națională.
Politică
- Premierul Filip s-a întâlnit cu preşedintele Azerbaidjanului. Despre ce au discutat oficialii
- Perspectivele de dezvoltare a relaţiilor moldo-beloruse, discutate de Pavel Filip şi Preşedintele Belorusiei
- Premierul Pavel Filip s-a întâlnit cu Vladimir Putin. Despre ce au discutat oficialii
- Premierul Pavel Filip, la reuniunea conducerii țărilor membre ale CSI (FOTOREPORT)
- EXPLOZIE PUTERNICĂ la New York: Zeci de oameni, RĂNIŢI
- Moscova este gata pentru dialog! La ce concluzie au ajuns oficialii