Adversar DIFICIL pentru Vlad Popovschi! Sportivul va lupta la gala MMA de la Chişinău
Unul dintre cei mai promităţori luptători de arte marțiale mixte, Vlad Popovschi, va disputa în curând cel mai important duel din carieră.
El se va confrunta cu experimentatul luptător ucrainean Anatoli Safronov în categoria de greutate de până la 77 de kilograme.
Lupta va avea loc în cadrul turneului ”Eagles Fighting Championship” de la Chişinău.
"Mereu merg până la urmă. Această luptă va fi pentru mine ca un adevărat război. Din acest motiv voi merge până la capăt.", a menționat luptătorul MMA, Vlad Popovschi.
Adversarul lui Popovschi are în palmares peste 50 de lupte disputate după regulile MMA în care a obţinut 22 de victorii.
Președintele FEA, Dorin Damir a menționat că pentru Vlad Popovschi acesta este o luptă decisivă în carieră. De rezultatul acesteia depinde foarte mult viitorul lui.
În programul turneului MMA ”Fighting Championship”, care va avea loc pe 18 februarie la Chişinău, sunt fixate 12 lupte.
Cea mai aşteptată dintre ele este cea pentru centura de campion mondial în categoria de până la 77 de kilograme dintre Sergiu Barbăroşă şi Vasile Botnaru.
În cadrul galei vor avea loc şi semifinalele categoriei de până la 62 de kilograme.
În prima dintre ele, moldoveanul Mihai Sârbu se va bate cu Nabiulla Amirov.