AEK Atena este aproape de retrogradare după ce suporterii au ieşit pe teren în timpul unui meci
Dezastru la clubul de fotbal AEK Atena. Echipa din Grecia este aproape retrogradată în liga secundă, după ce meciul de campionat cu Panthrakikos a fost suspendat. Fanii echipei AEK au intrat pe teren, iar echipa riscă să fie depunctată, fapt care ar retrograda-o.
Jucătorii au părăsit terenul, fiind urmăriţi de circa 100 de huligani înarmaţi cu bâte, pietre, distrugând totul în cale. AEK este acum pe penultimul loc, la egalitate cu Panthrakikos, şi mai are şanse matematice de salvare, dacă va câştiga meciul de duminică, din ultima etapă. Foarte probabil, în urma acestor incidente, AEK va fi sancţionată cu pierderea a 3 puncte, echivalentă cu retrogradarea.
AEK, înfiinţată în 1924, are în palmares 11 de titluri de campioană şi 14 Cupe ale Greciei. Cea mai importantă performanţă pe plan internaţional este o semifinală de Cupa UEFA, în 1977. Situaţia financiară a lui AEK s-a înrăutăţit în ultimii ani, clubului fiindu-i interzisă în 2012 participarea în competiţiile europene. Clubul acuză un deficit de 35 de milioane de euro.