Aeroglisorul de la Molovata A FOST TESTAT. Declaraţiile localnicilor (FOTOREPORT)
Aeroglisorul care urmează să facă legătura între malurile Nistrului, a trecut prima testare pe gheață. Acesta a arătat ca pentru a fi funcțional, ambarcațiunea are nevoie de o ajustare tehnică, în funcție de stratul de gheață.
În următoarele zile, cu ajutorul vehiculului, locuitorii satelor Molovata, Molovata Nouă și Cocieri din raionul Dubăsari vor putea să traverseze râul pe gheață.
Stratul de gheață pe râul Nistru acum este de aproximativ 10 centimetri. Pentru ca aeroglisorul să fie pornit, gheața trebuie să fie cu cel puțin cinci centimetri mai mare. Conducerea întreprinderii care gestionează bacul de la Molovata, spune că în câteva zile vehiculul va fi adaptat la condițiile meteo din țara noastră.
"Am pornit aeroglisorul dimineață, gheața este încă slabă, o rupe din urmă, nu putea transporta marfa, acum noi încercăm puțin motoarele să modificăm puterea, poate la asta este motivul", a declarat directorul întreprinderii "Bacul Molovata”, Vladimir Carpov.
În aceste condiții, locuitorii satelor Molovata Nouă și Cocieri, raionul Dubăsari, nu pot ajunge pe malul drept al Nistrului. Singura soluție pentru ei sunt posturile de control, instalate de către autoritățile separatiste, unde sunt verificați intens. Iar produsele alimentare, în general, nu pot fi aduse prin aceste posturi.
"Avem situația din anii precedenți, aceste două sate rămân blocate. Anume agenți economici nu pot să aducă produse în magazine. Populația de pe loc nu are unde să procure aceleași produse alimentare: pâine, lactate. Până ce la instituțiile din sat sunt careva rezerve", a relatat primarul satului Molovata Nouă, Oleg Gazea.
Localnicii așteaptă ca aeroglisorul să fie funcțional cât mai rapid posibil:
"Sunt mai multe probleme cu produse, cu magazine. Dar așa oamenii circulă prin împrejur".
"Să duc la Dubăsari, acolo cumpără toate necesare".
"Trebuie să înconjurăm, înainte puteam să venim la Cocieri, dar dacă paromul nu-i, gata. Mai mult suferă lumea de pe partea ceea, pentru că ei trebuie să vină după producție".
Aeroglisorul a fost adus anul trecut din orașul Vladivostok. Acolo se află singura uzină care produce asemenea mecanisme. Vehiculul a costat 50 de mii de dolari.