AEROPORT REÎNCHIS ÎN HONG KONG. Protestatarii au revenit şi au ocupat câteva terminale
Aeroportul din Hong Kong s-a reînchis după doar câteva ore de activitate. Asta deoarece protestatarii care au ocupat ieri unul dintre terminale s-au întors. În cele câteva ore în care manifestanţii nu erau, au fost efectuate unele zboruri.
Pasagerii sunt revoltaţi de faptul că reprezentanţii aeroportului nu au făcut nimic pentru a evita acest haos.
"Încerc pentru a treia oară să plec de aici. Este neplăcut când bagajul ţi l-au luat, dar tu te afli aici. Nu este nostim. Nu cred că voi mai veni vreodată în Hong Kong."
"Zborul meu a fost anulat, dar eu nu am ştiut. Am aflat că toate zborurile de luni au fost anulate, dar cursa mea era la miezul nopţii şi pe site-ul aeroportul era scris că zborul nu este afectat. Aşa că am venit la aeroport, dar şi cursa mea fusese anulată. Aștept aici deja de şapte ore."
În total, 180 de zboruri din Hong Kong spre Boston, Taipei şi alte oraşe au fost deja anulate. Protestele durează de mai bine de două luni. Studenți, avocaţi, oameni de afaceri, cu toţii au ieşit în stradă pentru a denunţa un proiect de lege controversat.
Acesta prevede ca guvernul din Hong Kong să extrădeze suspecţi către țări cu care nu are acorduri în acest sens, inclusiv către China. Oamenii se tem, însă, că autorităţile de la Beijing vor profita şi îi vor vâna pe oponenții politici ai regimului. Totodată, ei cer ca Hong Kongul să se întoarcă sub tutela Marii Britanii, care a cedat teritoriul autorităților de la Beijing în 1997. Hong Kong este a patra cea mai dens populată regiune a lumii.
- Hong Kong: Armata chineză îi avertizează pe protestatari
- Cinci tone de cocaină, confiscate în portul Hamburg
- Peste 5.000 de manifestanţi pe aeroportul internaţional din Hong Kong. Care este motivuul
- Proteste în Hong Kong: 149 de arestări, aeroportul continuă să fie ocupat de manifestanţi, iar toate zborurile sunt anulate