Aeroportul din regiunea italiană Sicilia, închis temporar din cauza erupţiei vulcanului Etna
Embed:
Aeroportul din regiunea italiană Sicilia a fost închis temporar din cauza erupţiei vulcanului Etna, care a aruncat cenuşă la o înălţime de câţiva kilometri. Iar lava care s-a scurs pe un versant este vizibilă din localităţile Catania şi Taormina, aflate la zeci de kilometri distanţă.
Reprezentanţii aeroportului din Catania au anunţat că peste 20 de curse au fost anulate, iar alte 26 de aeronave care urmau să aterizeze au fost redirecţionate. Şi aeroportul din oraşul Comiso a fost închis. Erupţiile vulcanului Etna sunt frecvente, iar în ultimele luni activitatea acestuia s-a intensificat. Duminică, în regiune, au fost înregistrate şi trei mici seisme.