Aeroportul Domodedovo din Moscova şi-a suspendat activitatea, din cauza lipsei de energie electrică
foto: http://lenta.ru
canal tv
Aeroportul Domodedovo din Moscova şi-a suspendat, temporar, activitatea, după ce a rămas fară curent electric în această dimineaţă. Cauza principală a avariei este ruperea firelor de înaltă tensiune. Acestea au cedat după ce două substaţii de alimentare cu energie electrică din suburbiile metropolei ruse au fost acoperite de chiciură.
Reprezentanţii aeroportului au confirmat pentru mass-media din Rusia că, din lipsa energiei electrice, aeroportul "Domodedovo" a fost închis atât pentru decolarea, cât şi pentru aterizarea aeronavelor. În prezent, specialiştii ruşi caută soluţii pentru reluarea zborurilor.
Celelalte două mari aeroporturi moscovite - Vnukovo şi Şeremetievo - nu au avut de suferit din cauza chiciurei şi activează în regim normal. Şi transportul feroviar a avut de suferit din cauza ploilor, a vântului şi a poleiului. Mai multe garnituri de trenuri staţionează din cauza lipsei de curent electric.