Polițiștii de frontieră de pe Aeroportul Internațional Chișinău au depistat în bagajul unui cetățean al Suediei un pistol cu aer comprimat, calibrul 4.5 mm și 5 bile.
Incidentul a avut loc în dimineața zilei de sâmbătă, 2 iulie, la cursa Chișinău - Istanbul, în timpul formalităților de control al trecerii frontierei de stat.
Obiectele au fost ridicate și urmează să fie transmise la Centrul tehnico-criminalistic şi expertize judiciare al MAI.
În funcție de rezultatul acesteia se va face încadrarea juridică a faptei și atragerea la răspundere a posesorului armei.