Aeroportul internaţional din Saint Louis, devastat de o tornadă VEZI VIDEO
Patru oameni au fost răniţi în urma unei tornade violente, produse vineri-noapte pe Aeroportul Internaţional din Saint Louis, în Statele Unite. Distrugerile au fost atât de mari, că aeroportul a fost închis temporar.
Potrivit CNN, vântul extrem de puternic a distrus acoperişul şi a spart ferestrele principalului terminal din Saint Louis. Martori, citaţi de o televiziune locală, au povestit că au asistat la scene de groază: au văzut cum zboară prin aer bucăţi de metal şi geamuri şi au fugit care încotro.
În momentul producerii tornadei, pe aeroport erau cel puţin 500 de pasageri, iar mai multe avioane urmau să decoleze sau să aterizeze. "Ne zgâlţâiam înainte şi înapoi", a relatat speriat un călător aflat într-un avion care se pregătea să se ridice de la sol.
Vijelia, care a distrus şi câteva maşini din parcare, dar şi utilitarele de pe piste, a smuls şi acoperişul unei biserici din apropiere. Autorităţile locale au fost nevoite să închidă mai multe autostrăzi.
Serviciul Naţional de Meteorologie a anunţat că este posibil ca în zona aeroportului din Saint Louis să se fi format o tornadă, personalul din turnul de control fiind convins că a văzut un vârtej.