Aerul libertăţii nu le prieşte. Tot mai mulţi recidivişti se întorc după gratii
Detenţia nu-i învaţă minte. În închisorile din ţară ajung tot mai mulţi recidivişti. Datele Departamentului Instituţiilor Penitenciare arată că, în prezent, aproximativ 60 la sută din numărul total de deţinuţi sunt persoane aflate la a doua sau chiar la a treia condamnare. Autorităţile susţin că foştilor puşcăriaşi le este greu să-şi găsească un loc de muncă, iar din această cauză comit repetat infracţiuni.
Dumitru Munteanu este proprietarul unei firme de transport. Acum şapte ani el a oferit un loc de muncă unui fost condamnat:
"Am luat în calcul calităţile lui. În prima perioadă, îl urmăream foarte atent. Acum, el este unul dintre cei mai buni angajaţi ai agenţiei".
Aceste exemple sunt însă tot mai rare. Anul trecut, doar fiecare a treia persoană care a ieşit din închisoare a fost angajată.
"În societate sunt create stereotipuri despre foştii deţinuţi, pe ei nu îi angajează în câmpul muncii. Noi încercăm să lucrăm cu agenţii economici şi societatea civilă, încercăm să-i convingem că ei sunt cetăţenii acestei ţări la fel ca şi ceilalţi oameni", a declarat şeful Oficiul Central de Probaţiune, Vladimir Popa.
Biroul de Probaţiune este obligat să le găsească un post de lucru condamnaţilor care au ieşit din puşcărie înainte de termen. Cei care şi-au ispăşit însă în totalitate pedeapsa pot pretinde la acest sprijin doar dacă se adresează singuri autorităţilor. Iar acest lucru îl face doar fiecare al doilea fost deţinut.
"Noi încercăm să-i familiarizăm pe deţinuţi cu programe socio-culturale. Astfe, îi ajutăm pe deţinuţi să nu se simtă discriminaţi", a spus şeful Departamentului Instituţiilor Penitenciare, Alexandru Pânzari.
Unii oameni recunosc faptul că, după eliberare, foştii deţinuţi sunt discriminaţi în societate:
"Oamenii de rând cu greu îşi găsesc un loc de muncă, tinerii pleacă peste hotare, dar voi vorbiţi despre recidivişti".
"Evident, foştii deţinuţi au o cultură diferită. Ei se diferenţiază de ceilalţi oameni".
"Oamenilor trebuie să li se dea a doua şansă. Spre exemplu cei care au fost închişi din cauza că au provocat un accident rutier. Ei doar nu au făcut asta intenţionat".
Potrivit datelor Departamentului Instituţii Penitenciare, la începutul acestui an în puşcării se aflau peste 6300 de deţinuţi, dintre care 3700 sunt recidivişti.