Afaceri susţinute de stat! Care întreprinderi vor primi peste 6,6 milioane de lei pentru dezvoltare
Peste 30 de companii create de moldoveni care au muncit peste hotare sau rudele acestora vor beneficia de finanțare nerambursabilă în sumă totală de 6,6 milioane de lei, în cadrul Programului PARE 1+1.
Fiecare va primi până la 200 de mii de lei.
Datorită acestui lucru, vor fi create 100 de locuri de muncă.
20 de afaceri au fost demarate în agricultură, în special pentru cultivarea cerealelor, a viței-de-vie, lavandei, dar şi a legumelor.
Alte şapte întreprinderi activează în domeniul prestării serviciilor, iar şase - în industria prelucrătoare.
Cei 33 de solicitanți investesc resurse financiare din 14 state, inclusiv din Rusia, Italia, Germania, Franța, Israel, dar şi alte ţări europene.
Programul "PARE 1+1" se bucură de un interes sporit în rândul migranților și rudelor de gradul unu ale acestora.
Acest fapt determină creșterea constantă a numărului de persoane interesate de a se reîntoarce acasă, ori de a investi în crearea și dezvoltarea unei afaceri proprii.