"Afaceriştii" MMM vor fi sancţionaţi cu amenzi de până la 20.000 de lei
Cei implicaţi în schemele piramidale de tipul "MMM" riscă ani grei de puşcărie sau amenzi usturătoare. În acest sens, Comisia Juridică a avizat pozitiv câteva amendamente la Codul Contravenţional.
Potrivit proiectului înaintat de PLDM, iniţiatorii unei piradime în valoare de peste 50 de mii de lei vor fi pedepsiţi cu o amendă de până la opt mii de lei sau cu închisoare de până la trei ani. Cei care deţin activităţi financiare ce depăşesc suma de o sută de mii de lei vor fi sancţionaţi cu amenzi de până la 20 de mii de lei sau cu închisoare de până la şase ani. Şi agenţiile de publicitate care plasează anunţuri despre astfel de jocuri vor achita amenzi de până la zece mii de lei.
Experţii economici spun că modificările propuse sunt binevenite.
"Proiectul înaintat are perspective bune, deoarece avertizează persoanele care se implică în asemenea activităţi. Are şi scop de a descuraja pe ceilalţi actori ai pieţei finaciare, dar şi de a semnala că în caz de încălcare va fi pedepsit, adică are scop educativ", a precizat Andrei Velicev, şef Secţia Juridică Banca Naţională.
"Statul trebuie să intervină prin intenţii de şcolarizare sau educare economico-financiară a populaţiei. Din punct de vedere al libertăţii consumatorului nu suntem tocmai corecţi, pentru că nu-i dăm omului posibilitatea să facă ce vrea cu banii săi", a specificat expertul economic Vitalie Rapcea.
Procuratura Generală a deschis deja un dosar penal pe cazul "MMM" pentru escrocherie şi practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător. Pedepsele vor intra în vigoare după ce proiectul de lege va fi aprobat de legislativ şi promulgat de şeful statului.