Afectaţi psihic sau chiar răpiţi! Tragedia cumplită trăită de copiii cu părinţi divorţaţi (VIDEO)
Cele mai sensibile victime ale divorţurilor sunt copiii, mai ales în cazurile în care părinţii nu se pot înţelege în privinţa îngrijirii micuţilor. Astfel, există multe situaţii când nici instanţa nu-i poate opri pe adulţii care ajung şi până la răpirea minorilor. Toate certurile şi scandalurile lovesc dur în starea psihică a micuţilor, iar autorităţile spun că nu pot întreprinde nimic pentru a-i proteja.
Aceşti trei copii asistă la astfel de scene deja de câţiva ani, de când părinţii copiilor s-au despărţit.
"Eram chiar alungată din casă. Îmi spunea, fie, ia-ţi şi băieţii, du-te!! Numai du-te! "
"Trei luni nu am văzut copiii deloc, nu am putut să mă apropii deloc".
Iniţial instanţa de judecată din Hânceşti a decis ca minorii să locuiască împreună cu tata.
"A indicat că dânsul lucrează patru ore, iar mama lucrează 8 ore. De aceea a decis ca copiii să fie stabiliţi cu tata. Pentru că el va putea să le acorde mai mult timp", spune avocatul Violeta Gaşiţoi.
"Noi suntem acuzaţi foarte dur de ambii părinţi. Am avut petiţii şi de la Minister, scrisori, explicaţii", a explicat Maria Dârgoală, şefa Direcţiei Protecţie Socială din Ialoveni.
Acum câteva zile, Curtea de Apel Chişinău a hotărât ca aceşti copii să rămână cu mama. Decizia este cu drept de atac.
În unele cazuri de acest fel se ajunge până la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, dar acest lucru nu garantează că micuţii vor avea parte de protecţia părinţilor.
De exemplu, această femeie luptă deja de peste trei ani să aibă copilul lângă ea, dar fără succes, chiar dacă a obţinut câştig de cauză la CEDO, iar statul i-a plătit despăgubiri de 10.000 de euro.
"Noi avem lipsă de coordonare între autorităţi. Fiecare autoritate în limitele competenţelor sale într-un fel sau altul se ascunde după un anumit cadru normativ", spune agentul guvernamental al Republicii Moldova la CEDO. Lilian Apostol.
Potrivit Biroului Naţional de Statistică, anul trecut, în Moldova au fost înregistrate peste 11.000 de divorţuri. În peste jumătate dintre cazuri, cuplurile au copii minori.
- Bucurie pentru doi copii abandonaţi de mama lor. Marian Lupu le-a adus cadouri în ajun de 1 septembrie (VIDEO)
- Studiu: trei din patru copii moldoveni sunt agresaţi de către părinţi. Ce alte pedepse le sunt aplicate odraslelor
- Tragedie într-o familie din Ialoveni. Doi copii au rămas orfani după ce pneumonia le-a luat mama (VIDEO)
- DETALII NOI în cazul copiilor abandonaţi în scara blocului. Decizia autorităţilor (VIDEO)