Afganistan: Peste 20 de morți și zeci de răniţi într-un atac armat la Universitatea din Kabul, revendicat de ISIS
Cel puţin 20 persoane, majoritatea studenţi, au fost ucise şi alte zeci rănite într-un atac comis luni de oameni înarmaţi care au luat cu asalt Universitatea din Kabul, au declarat responsabili locali, informează AFP, citată de Agerpres. Sângerosul atac a fost revendicat de gruparea teroristă ISIS.
Confruntarea a durat câteva ore între atacatori şi forţele de securitate în interiorul universităţii, cea mai mare din ţară, potrivit Ministerului de Interne.
Gruparea teroristă susţine că doi dintre combatanţii săi au pătruns în campusul universităţii, unde se desfăşura o ceremonie de absolvire pentru judecători şi anchetatori, potrivit agenţiei de ştiri Amaq legate de SI (Stat Islamic). Ambii combatanţi ai săi au fost ucişi, potrivit grupării.
Guvernul afgan a informat pe de altă parte că au existat trei atacatori.
„Trei atacatori sunt implicaţi. Unul dintre ei a detonat încărcătura pe care o purta asupra lui la începutul atacului, iar doi au fost împuşcaţi mortal de forţele de securitate”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Tariq Arian.
Talibanii au dat asigurări că nu sunt implicaţi în acest atac.
Purtătorul de cuvânt al poliţiei din Kabul, Ferdaws Faramerz, a declarat pentru AFP că majoritatea celor ucişi erau studenţi.
Atacul a fost lansat când responsabili ai guvernului au ajuns în campus pentru a inaugura un târg de carte iranian, a precizat Hamid Obaidi, un purtător de cuvânt al Ministerului Învăţământului Superior.
Bărbaţii înarmaţi au pătruns în campus, provocând fuga a sute de persoane, unele încercând chiar să escaladeze zidul exterior pentru a scăpa cu viaţă.
Forţele de securitate afgane au încercuit apoi sectorul, blocând toate drumurile spre universitate, au declarat martorii.
„Atacul s-a terminat dar, din nefericire, 19 persoane au fost ucise şi alte 22 rănite”, a postat Tariq Arian pe Twitter, imediat după asalt. Din păcate, în câteva ore au mai decedat dintre răniți, bilanțul ajungând luni seara la 22 de morți.
Studenţii au relatat despre haosul şi confuzia provocate de atacul armat.
„Studiam într-una dintre sălile de clasă când am auzit, brusc, tiruri în universitate”, a declarat Fraidoon Ahmadi, de 23 de ani, precizând că a fost blocat, alături de alţi câţiva studenţi, timp de două ore înainte de a fi salvat.
„Ne era foarte frică şi ne-am gândit că poate este ultima zi a vieţii noastre (....) Fetele şi băieţii ţipau, se rugau şi cereau ajutor”, a adăugat el.