Află care sunt cele mai bune drumuri din lume pentru şofat
Atunci când cumpărăm o maşină, trebuie să ştim că visul nostru s-a împlinit doar parţial. Pentru a simţi din plin plăcerea de a conduce un automobil bun, cu sute de cai putere sub capotă, este important să putem şofa pe un drum pe potrivă. Iată de ce, toţi conducătorii auto visează la trasee lungi, drepte şi cu asfalt neted, pentru a forţa limitele proprii şi pe cele ale maşinii.
Col de Turini este considerat drept drumul perfect de pe Terra. Este situat la o altitudine de peste 1.600 de metri deasupra nivelului mării. Are 32 de kilometri, 34 de curbe, dar şi porţiuni rectilinii, unde maşinile de curse ating viteze de peste 180 de kilometri pe oră.
Urmează Marele Drum Oceanic din Australia, care se întinde pe coasta sudică a continentului, pe o distanţă de aproximativ 250 de kilometri. Drumul traversează regiuni de o frumuseţe uluitoare, în care peisajul montan este combinat cu cel oceanic.
Faimoase în toată lumea, autostrăzile germane Autobahn au fost primele şosele de mare viteză, create de om. Spre deosebire de cele din Elveţia şi Austria, care au limite de viteză, autostrăzile din Germania pur şi simplu nu impun nicio restricţie în acest sens, cu excepţia intersecţiilor şi a unor segmente cu risc crescut.
Autostrada Coastei Pacifice din SUA are o lungime de aproximativ 2400 de kilometri şi poate fi străbătută de la un capăt la celălalt în 32-35 de ore. Un alt drum din SUA, Valea Morţii, are o lungime de 525 de kilometri şi poate fi parcurs, în medie, în 6-7 ore.