Află care sunt cele mai scumpe licee private din Capitală
Pentru un an de studii în una dintre cele 15 şcoli private din Capitală, părinţii trebuie să scoată din buzunar aproximativ o mie de euro. În schimb, conducerea acestor instituţii de învăţământ le promite cele mai noi metode de predare şi studierea aprofundată a unor materii.
Cel mai scump liceu privat din Capitală este "Evrica", unde părinţii trebuie să plătească 1.650 de euro pentru un an de studii. În fiecare clasă din această instituţie învaţă câte 5-7 elevi, iar administraţia susţine că dispune de o metodologie specială de instruire.
Urmează în top Liceul "Orizont". Pentru un an de studii la acest liceu, părinţii plătesc între 1.000 şi 1.400 de euro. Conducerea susţine că una dintre particularităţile acestei instituţii constă în studierea limbii turce, dar şi în atenţia specială acordată învăţării limbii engleze şi informaticii. Cei care doresc să-şi dea copiii la Liceul "Pampedia" trebuie să ştie că studiile costă 1.100 de euro anual. Ceva mai ieftine sunt studiile la Liceul "Prometeu" - 960 de euro anual. Printre cele mai scumpe cinci instituţii de învăţământ din Capitală se numără şi Liceul "Columna".
Taxa anuală porneşte de la 700 de euro. În această instituţie se acordă o atenţie deosebită studierii limbilor engleză, franceză şi germană. Practic în toate liceele particulare din Chişinău, părinţii au posibilitatea să monitorizeze reuşita copiilor pe pagina web a instituţiei sau să primească tabelul reuşitei şi al frecvenţei prin e-mail.
- Ai fi în stare să dai 7500 de dolari pentru o adresă de email exclusivistă?
- Vezi cât vor scoate din buzunare studenţii pentru a achita un loc de cazare în cămin
- Discriminarea din farfurie: Deşi stau la aceeaşi masă, elevii au parte de meniu şi porţii de mâncare diferite
- Elevii unui liceu din Ocniţa frecventează lecţiile fără a primi oficial note, iar profesorii nu sunt remuneraţi