AFLĂ CARE SUNT CONDIŢIILE PCRM PENTRU AIE
Comuniştii sunt gata să discute cu partidele parlamentare despre depăşirea crizei politice, dar cu anumite condiţii.
Comuniştii au anunţat, printr-un comunicat de presă, că sunt gata să negocieze cu fiecare partid în parte din Coaliţie numai dacă aceştia acceptă trei condiţii. Şi anume, stabilirea datei alegerii şefului statului, dar şi crearea unei Comisii care să iniţieze procedura de alegere a preşedintelui.
Totodată, comuniştii cer demiterea imediată a procurorului general, a directorului SIS, a ministrului Apărării, a ministrului Afacerilor Interne – persoane care au devenit figuri implicate plenar într-o serie de scandaluri de amploare în ultima perioadă.
Amintim că pe 24 septembrie, Vladimir Voronin a declarat că PCRM refuză negocierile cu AIE, dar acceptă tratative separate cu partidele din AIE.
Menționăm că ieri, liderul PLDM, Vlad Filat, a trimis o invitaţie la negocieri preşedintelui PCRM, din numele Alianţei pentru Integrare Europeană.
- Vlad Filat a trimis o invitaţie la negocieri lui Vladimir Voronin
- PL pune condiţii: Vom negocia cu PCRM dacă îşi schimbă denumirea şi recunoaşte limba română
- Filat: Comuniştii nu sunt în situaţia să pună condiţii
- Petrenco către AIE: Chiar sunteţi siguri că sunteţi democraţi? Munteanu: Faceţi declaraţii fariseice