AFLĂ care va fi cel de-al treilea model al gamei Lamborghini
Un ultimele luni, au circulat mai multe zvonuri conform cărora Lamborghini ar dezvolta un SUV premium, destinat să zdrobească orice formă de concurență la capitolul dinamică, fie ea și din partea lui Porsche. Trecutul ne-a învățat că în cazul mărcii Lamborghini, nimic nu este sigur, așa că până la primele declarații oficiale am considerat toate informațiile legate de SUV pure speculații.
Un angajat Audi a confirmat zvonurile privind proiectul SUV, care a primit se pare votul de încredere în cadrul companiei și va deveni cel de-al treilea model al gamei Lamborghini.
Viitorul SUV Lamborghini, va avea în jur de cinci metri lungime (sperăm să nu fie distribuiți într-o siluetă de Q7) și va găzdui patru pasageri dornici de senzații tari la înălțime.
Cât despre lansare, planurile actuale prevăd debutul producției de serie abia prin 2016, dar în funcție de reacția publicului la prezentarea conceptului/elor, derularea proiectului ar putea lua avânt.