Află cât de compatibilă eşti cu partenerul tău în funcţie de grupa sangvină
Compatibilitatea este esenţială pentru că o relaţie să reziste. Dincolo de ceea ce astrele ne rezervă din punct de vedere amoros, grupa de sânge te poate ajută să îţi găseşti partenerul ideal alături de care să atingi fericirea în doi. Află dacă tu şi el sunteţi compatibili şi ce şanse de reuşită are relaţia voastră.
Grupa de sânge A
Bărbatul cu această grupa de sânge este o fire calmă, serioasă care preferă să nu se lase purtat de val şi întotdeauna analizează problema din toate perspectivele. Este o persoană de cuvânt, ceea ce îl face un prieten şi un parter ideal, căruia îi place să îşi petreacă timpul în compania celor dragi.
Este o fire perfecţionistă şi are un ideal pe care încearcă să îl atingă. Deşi pare o fire puternică, ascude de fapt o latura extrem de senibila şi fragilă.
Poate fi uneori cam dur cu cei din jurul sau atunci când îi sunt împărtăşite opiniile, de aceea îi poate fi catalogat drept o persoană răutăcioasă.
Dacă ambii parteneri au grupa de sânge A, această relaţie are toate şansele de reuşită pentru că se înţeleg perfect şi temperamentele lor sunt mult asemănătoare şi privesc parcă lucrurile cu aceeaşi ochi. Împreună au o alianţa puternică ce le poate fi de mare ajutor în întemeierea unei familii. Neînţelegerea între cei doi poate fi cauzată însă de lipsa intereselor comune şi a hobby-urilor, dar atât timp cât acest aspect nu reprezintă un detaliu esenţial, atunci nu ar trebui să existe o problema.
Bărbatul cu grupa A şi femeia cu grupa 0 se completează perfect şi pot să aibă o relaţie fericită împreună dacă trec peste un impediment. Femeia este cea care preferă să interpreteze rolul de "cocoş" şi să preia conducerea cuplului, iar asta îl poate deranja pe bărbatul cu grupa de sânge A. El este blând şi grijuliu, în timp ce ea este activă şi puternică, sunt două firi diferite care pot arată însă vroba potriivt căreia "contrastele se atrag" este cât se poate de adevărată, dar numai dacă reuşesc să depăşească problemele cauzate de aceste diferenţe.
Bărbatul cu grupa A şi femeia cu grupa B este sortită eşecului din cauza restricţiilor pe care acesta le impune în cuplu. Bărbatul tinde să fie uşor posesiv şi încearcă să îi impună partenerei lui o perspectiva mult asemănătoare cu cea a lui şi să nu îi lase cale de a face singură alegerile pe care şi le doreşte. În aceste condiţii, ea se poate simţi presată şi condiţionată, neputând trece peste asta va alege cel mai probabil să pună capăt relaţiei.
Bărbatul cu grupa A şi femeia cu grupa AB nu au o relaţie pasională şi pare a fi una mai degrabă de compromis. Lipsa interesului şi a unei atracţii puternice între cei doi face că această relaţie să fie una imposibilă şi seamănă mai degrabă cu relaţia de prietenie dintre doi prieteni care pur şi simplu stau în aceeaşi casă.
Grupa de sânge B
Acest bărbat este foarte curios şi tinde să îşi bage mereu nasul unde nu îi fierbe oală. Este o persoană interesantă, are multe pasiuni şi obişnuieşte să se implice în multe activităţi, nefiind deloc genul care să stea acasă, pe canapea şi să piardă vremea.
Urmăreşte excelarea într-un anumit domeniu şi se teme de mediocritate mai rău decât orice altceva. Tinde să se lase însă dus de moment şi poate pierde din vedere unele aspecte foarte importante, fără că măcar să îşi dea seama.
Deşi la suprafaţă pare a fi o persoană foarte veselă şi sociabilă, felul lui este de fapt unul cu totul diferit şi preferă să evite pe cât posibil contactul cu alte persoane.
Bărbatul cu grupa B şi femeia cu grupa 0 pot rezistă într-o relaţie doar dacă partenera este cea care ştie cum să conducă acest cuplu. De ea depinde totul. Dacă ea este sensibilă şi grijulie cu el, atunci şi bărbatul cu grupa de sânge B îi va răspunde în acelaşi fel, altfel el va fi tentat să caute această înţelegere în altă parte mai degrabă decât să o ofere el.
Bărbatul cu grupa B şi femeia cu grupa A formează cuplul perfect, cu condiţia că acesta să fie calm şi să ştie să se facă plăcut. Dacă acesta tinde să fie mult prea preocupat de activităţile sale, femeia se poate simţi neglijată şi nu primeşte din partea acestuia sprijinul pe care îl caută.
Bărbatul cu grupa B şi femeia cu grupa AB împărtăşesc o legătură spirituală supremă bazată în special pe aceleaşi interese. Cei doi reuşesc să depăşească statului de "iubit-iubita" şi sunt pe rând atât prieteni cât şi frat. Reuşesc să găsească armonia în doi şi înţelegerea care le va da înţelepciunea să evite orice tentaţii care le-ar pune relaţia în pericol.
Dacă ambii parteneri au grupa de sânge B putem vorbi de o relaţie care are 50% şanse să reziste sau să se destrame. Amândoi sunt independenţi, ceea ce poate fi bine pentru că astfel îşi oferă libertatea de care fiecare are nevoie, dar poate fi un impediment pentru că nefiind o persoană care să ţină stabilitatea acestei relaţii, balanţă se poate dezechilibra şi înţelegerea dintre cei doi nu are cum să existe în aceste condiţii.
Grupa de sânge 0
Bărbaţii cu această grupa de sânge sunt sufletul petrecerii şi se pricep de minune să creeze armonie în cadrul unui grup. Sunt relaxaţi, pacifişti şi lipsiţi de griji.
Au o inima mare şi dau dovadă de multă bunăvoinţa. Sunt generoşi şi şi-ar da chiar şi cămaşă de pe ei pentru ceilalţi. Deşi este greu de crezut, sunt genul de oameni pe care îi place toată lumea.
În ciuda acestor calităţi, însă, pot fi uneori destul de încăpăţânaţi şi tind să aibă propriile opinii, pe care le ţin pentru ei şi nu renunţă la ele chiar atât de uşor. În general, însă, sunt flexibili şi uşor de influenţat.
Deşi par a fi de încredere, uneori au scăpări şi fac tot felul de boacăne, însă acesta este aspectul care îi face şi mai drăgălaşi, întrucât declanşează în ceilalţi instinctul matern.
Bărbatul cu grupa 0 şi femeia cu grupa A formează un cuplu armonios, în care bărbatul este lider, iar partenera îl urmează. Este important că el să nu exagereze cu rolul dominant, transformându-se într-un tiran, îndepărtând-o astfel pe partenera. Ea nu ştie multe şi nu va acceptă un astfel de comportament, el fiind nevoit să înţeleagă că şi ea are o identitate şi propriile păreri, care nu pot fi călcate în picioare. Este important că partenerii din acest cuplu să îşi aloce şi timp pentru ei înşişi, altfel relaţia este sortită eşecului.
Bărbatul cu grupa 0 şi femeia cu grupa B trebuie să aibă grijă să lămurească lucrurile în ceea ce priveşte gelozia. Ea va trebui să nu se îmbete cu succesul profesional, punându-l pe partener pe ultimul loc, în timp ce bărbatul va trebui să-şi tempereze gelozia. Să stea în umbră femeii este destul de dificil pentru bărbatul cu grupa 0, aşa că s-ar putea că el să nu se acomodeze niciodată cu ideea că are lângă el o femeie puternică. În acest caz, relaţia dintre cei doi se va răci inevitabil.
Bărbatul cu grupa 0 şi femeia cu grupa AB au o relaţie puternică şi pasională, ce are şanse mari să se transforme în dragoste până la adânci bătrâneţi, cu codintia că bărbatul să aibă destulă încredere în el şi să nu sufere de complexul de inferioritate, acceptând caracterul complex al femeii şi diversitatea intereselor ei.
Dacă ambii parteneri au grupa 0, se vor înţelege perfect şi vor avea interese comune. Este de preferat, totuşi, că bărbatul să fie mai în vârstă decât femeia, astfel încât partenera să îl accepte în rolul de cap al familiei. În caz contrar, va există întotdeauna o lupta pentru putere în cuplu.
Grupa de sânge AB
Bărbaţii cu această grupa de sânge sunt sensibili şi empatizează cu cei din jur, acţionând cu tact.
Cu toate acestea, sunt stricţi cu ei înşişi şi au anumite standarde. Astfel, ei par a avea două personalităţi, una pentru "străini" şi altă pentru cei din cercul apropiat de cunoştinţe.
Devin adesea sentimentali şi cad pe gânduri, despicând firul în patru, legat de evenimente din trecut.
Au destui prieteni, însă au nevoie şi de timp petrecut în intimitatea propriului cămin, singuri.
Bărbatul cu grupa AB şi femeia cu grupa 0 pot formă legătură strânsă, ce le permite să fie nu numai soţ şi soţie, dar şi parteneri de afaceri. Familia lor este una închegată, însă dacă nu au aceleaşi interese, s-ar putea să fie destul de greu să ajungă la un numitor comun, iar relaţia va avea de suferit.
Bărbatul cu grupa AB şi femeia cu grupa A formează o alianţa între o partenera pasională şi un partener tăcut, sentimental, care nu se vor înţelege cu uşurinţă. Singură lor şansă ar fi să stabilească ţeluri comune şi să descopere interese care să îi anime pe amândoi, în încercarea de a crea un echilibru în cuplu.
Bărbatul cu grupa AB şi femeia cu grupa B formează o uniune stabilă şi fericită, deşi la prima vedere cei doi nu au nimic în comun. Dragostea lor compensează absolut totul, însă dacă pasiunea se stinge uşor, căsnicia lor rămâne fără fundaţie şi se prăbuşeşte cât ai clipi.
Dacă ambii parteneri au grupa AB, au în comun idei, valori şi interese, aşa că se vor vedea că fiind suflete pereche. Din păcate însă, când ajung să se cunoască mai bine, vor fi dezamăgiţi, întrucât asemănarea tinde să fie doar la nivel superficial, iar dacă nu există sentimente puternice şi capacitatea de a-l lua pe celălalt aşa cum este, le va fi destul de greu să evite certurile.
- Fericirea în cuplu durează 2 ani, 6 luni şi 24 de zile, potrivit unui studiu
- A fost lansat Linux 3.4. Ce noutăţi aduce?
- PREVIZIUNI AMOROASE: Pe cine iubeşti şi de cine să te fereşti în 2013, în funcţie de zodie
- O ŞANSĂ LA VIAŢĂ! Sute de oameni sunt aşteptaţi să doneze sânge la Centru de Transfuzie din capitală
- IMPORTANT! De ce este bine să-ți cunoști grupa sangvină
- Ce drăguţ! Cel mai scund cuplu din lume s-a logodit