AFLĂ ce companii şi-au pătat reputaţia în 2011
Clienţi nemulţumiţi şi angajaţi nemotivaţi. Sunt doar câteva dintre criteriile care au dus la scăderea reputaţiei unor mari companii din Statele Unite. Publicaţia Business Insider a realizat un clasament în acest sens, care cuprinde 10 firme.
Chiar dacă este cea mai populară reţea de socializare, cu peste 800 de milioane de utilizatori, Facebook este pe primul loc în topul companiilor care au avut cea mai proastă reputaţie în 2011. Cei mai mulţi oameni sunt nemulţumiţi de faptul că nu le este păstrată confidenţialitatea datelor personale.
Poziţia a doua este ocupată de compania American Airlines, şi asta din cauza numărului foarte mare de zboruri anulate. Situaţia întreprinderii s-a agravat după ce compania-mamă, AMR Corp, a intrat în faliment în 2011. Nici firma de telecomunicaţii AT&T nu se bucură de o apreciere înaltă în Statele Unite. Compania a fost criticată dur de Guvernul şi presa din America, fiind acuzată că încearcă să monopolizeze piaţa.
Următoarea în lista întocmită de publicaţia Business Insider este compania Nokia. Valoarea brandului a scăzut după ce smartphone-urile Nokia nu au avut succesul aşteptat. Reputaţie proastă are şi Goldman Sachs, una dintre cele mai mari companii de holding bancar din lume. Asta după ce Guvernul american a acţionat-o în judecată pentru fraudă. Situaţia s-a agravat atunci când compania a vrut să returneze doar o mică parte din datorie.
Şi Best Buy, Bank of America, dar şi Johnson&Johnson sunt în clasamentul companiilor cu reputaţia pătată din cauza calităţii proaste a serviciilor prestate, care a afectat încrederea consumatorilor.