Află ce salarii au demnitarii moldoveni
Preşedintele Republicii Moldova este cel mai bine plătit demnitar. Salariul şefului statului este de la 9600 de lei. Această leafă, însă, nu este încasată astăzi de nimeni. Mihai Ghimpu, care deţine interimatulo funcţiei de preşedinte, a renunţat la ea şi ridică doar salariul de preşedinte al Parlamentului, care este de 8800 de lei.
În timp ce şeful statului are un salariu de aproape zece mii de lei, iar preşedintele Parlamentului - de aproape nouă mii, un vicepreşedinte al Legislativului ia opt mii de lei.
Un simplu deputat primeşte din banii publici 7100 de lei, iar şeful unei Comisii parlamentare permanente are 7700 de lei.
Pentru fiecare participare la şedinţele în plen şi cele ale comisiilor permanente, deputaţii încasează suplimentar câte 50 de lei.
Prim-ministrul Republicii Moldova ridică un salariu echivalent cu cel al preşedintelui Parlamentului, iar miniştrii sunt plătiţi la fel ca şi deputaţii. Un viceprim-ministru primeşte 8000 de lei, iar viceminiştrii - 6500.
Leafa primarului Capitalei ajunge până la 6 mii de lei, cu tot cu sporurile lunare.
Potrivit statisticilor, în Republica Moldova salariul mediu este de 2850 de lei, iar pensia medie pe ţară este de 809 lei.