Află ce veşti a adus Filat din Bruxelles
Premierul Vlad Filat a adus veşti îmbucurătoare de la Bruxelles, unde s-a aflat într-o vizită oficială de două zile. Deputaţii au decis, astăzi, că nu toţi moldovenii vor primi paşapoarte biometrice, iar Agenţia Proprietăţii Publice a anunţat planul de privatizări pentru acest an.
În timpul întrevederilor de la Bruxelles cu oficiali europeni, premierul Vlad Filat a discutat despre implementarea Planului de acţiuni pentru liberalizarea regimului de vize. De asemenea, discuţiile din cadrul Comisiei de Cooperare Republica Moldova-Uniunea Europeană s-au axat pe începerea, la 5 mai, la Bruxelles, a negocierilor pentru semnarea acordului de Comerţ liber aprofundat cu Uniunea Europeană.
Premierul a mai primit asigurări de la demnitarii europeni că vor întreprinde eforturi, pentru ca administraţia de la Tiraspol să-i elibereze pe Ernest Vardanean şi Ilie Cazac, condamnaţi de instanţele transnistrene.
Cetăţenii aflaţi peste hotare îşi vor putea perfecta paşapoarte de tip vechi la consulatele Republicii Moldova. Această posibilitate a fost oferită de către deputaţi, care au votat modificările la legea cu privire la sistemul naţional de paşapoarte. Deputaţii din Alianţa pentru Integrare Europeană au decis să amăne cu încă un an termenul de eliberare a paşapoartelor biometrice pentru cetăţenii de peste hotare, motivând că reprezentanţele diplomatice încă nu au fost înzestrate cu echipamentul necesar.
Statul va scoate anul acesta la vânzare bunuri în valoare de aproximativ un miliard de lei. Unele obiecte au fost reevaluate şi ieftinite cu pâna la 20 la sută.
În total, Guvernul speră să obţină din privatizări cel puţin 280 de milioane de lei.