Află cine a câştigat cei 5000 de lei oferiţi de Publika TV
În ziua alegerilor, 2.391 de telespectatori s-au înscris la concursul anunţat de Publika TV. Ei au încercat să prognozeze rezultatele alegerilor.
Trei telespectatori au indicat corect atât clasamentul partidelor, cât şi procentul obţinut de Partidul Comuniştilor în urma alegerilor parlamentare. Totuşi, unul dintre ei a ghicit şi câte procente a acumulat Partidul Liberal Democrat, ceea ce îl detaşează clar de ceilalţi concurenţi. E telespectatorul care s-a înscris în concurs cu numele Octavian.
Pentru a obţine însă premiul de 5 mii de lei, Octavian trebuie să vină cu dovada la Publika TV, adică buletinul de identitate, în care a fost pusă ştampila "votat". Noi aşteptăm un răspuns de la Octavian la emailul pe care i l-am expediat astăzi.
Vă reamintim că în concurs s-au înscris 2.391 de telespectatori. 1.420 dintre ei au indicat corect primele trei partide intrate în Parlament.