Află cine este primul pretendent la funcţia de şef al statului şi ce planuri are cu Voronin, Filat, Lupu şi Ghimpu
Primul pseudo-candidat la funcţia de şef al statului, avocatul Ilie Rotaru, a anunţat astăzi public că a depus la comisia specială actele necesare pentru a fi înregistrat în calitate de pretendent la acest fotoliu. Avocatul nu este susţinut oficial de niciun deputat din Parlament şi nu a perfectat tot setul de acte, care sunt cerute de legislaţie. Rotaru se defineşte drept candidat independent şi face referire la Constituţia ţării, care spune el, nu prevede ca un pretendent să fie susţinut de 15 deputaţi.
"Această prevedere este ilegală. În cazul în care nu voi fi înscris în calitate de candidat, mă voi adresa instanţelor de judecată. Nici certificat medical nu am depus pentru că, anterior, nu toţi candidaţii l-au prezentat. Dar, dacă va fi necesar, sunt disponibil să dau orce analiză care se cere, inclusiv, să trec şi pe la psihiatru. Las’ să determine medicii dacă are cineva vreo problemă de sănătate", spune avocatul.
Mai mult, "candidatul" este încrezător că pentru el ar vota toţi deputaţii. "Cred că ar putea vota deputaţii, din orice partid pentru candidatura mea", menţionează Rotaru.
Cu o excepţie, ar spune unii, amintindu-i acestuia că a fost cândva membru PD, formaţiune pe care a părăsit-o. Iar până acum a fost membru al Mişcării Antimafie, organizaţie, care a atacat dur Partidul Democrat. "Fac parte din Mişcarea Antimafie, dar azi mi-am suspendat activitatea", recunoaşte "candidatul".
Ilie Rotaru are şi un scenariu în cazul în care ar fi ales şef de stat. "Vladimir Voronin are fi preşedintele Parlamentului, Mihai Ghimpu şi Marian Lupu – vicepreşedinţi, Vlad Filat ar rămâne premier, iar Igor Dodon şi Valeriu Lazăr vicepremieri", explică avocatul.
Ilie Rotaru spune despre sine că a absolvit facultatea de Drept a universităţii M.V. Lomonosov, din Moscova, în 1980; a activat în calitate de lector universitar, colaborator ştiintific al Academiei de Ştiinte a Republicii Moldova; şi că este avocat al Baroului Iaşi din România.
Politică
- Iniţierea procedurii de alegere a şefului statului lasă în umbră subiectul demiterilor, spun analiştii
- Ghimpu despre un preşedinte apolitic: Cum îi dai un scaun, se îmbolnăveşte şi se face "ţariok"
- Ghimpu către Filat: Votează-l pe Lupu dacă mai vrei să fii premier. Dacă nu, s-a terminat cariera ta politică
- Lupu este gata să analizeze şi candidaturile PCRM la funcţia de şef al statului
- Filat: Nu vom permite ca Republica Moldova să revină la guvernarea comunistă