Află cine este Rafael Nadal
S-a impus la Flushing Meadows şi a intrat în galeria selectă a jucătorilor care au cucerit toate turneele de Grand Slam. Rafael Nadal Parera a impresionat în 2010 prin victoriile de răsunet de la Roland Garros, Wimbledon şi US Open. "Am fost nevoit să aleg între fotbal şi tenis la 12 ani. Până la urma, timpul mi-a dat dreptate", a declarat Rafa.
Rafael Nadal Parera s-a născut pe 3 iunie 1986, la Monacor, Mallorca. Provine dintr-o familie de sportivi, Miguel Angel Nadal, unul dintre unchii săi a fost căpitanul Barcelonei, în timp ce cariera i-a fost influenţată de un alt unchi - Toni Nadal, antrenor de tenis.
Ţine cu Real Madrid şi Real Mallorca, iar până la vârsta de 12 ani se descurcă la fel de bine la tenis de câmp şi la fotbal. Alegerea a fost greu de făcut, dar Toni l-a îndrumat către sportul alb.
La vârsta de 12 ani, Toni l-a sfătuit să joace cu mâna stângă, antrenorul considerând că poate avea unele avantaje importante pe teren.
În aprilie 2002, la doar 15 ani şi 10 luni, numărul 762 în lume câştiga primul său meci din circuitul ATP, Nadal îl învingea pe Ramon Delgado. În urma acestui succes, Rafa a devenit cel de-al nouălea jucator din "era Open" care a câştigat un meci cu toate că nu avea încă 16 ani împliniţi.
Cu un joc atletic şi cu o acoperire foarte buna a terenului, Nadal ajunge în primii 50 de jucători din clasamentul ATP la doar 17 ani. Era una dintre marile promisiuni ale tenisului mondial.
Nadal a cucerit primul titlu de Mare Slem în 2005, atunci cand l-a învins pe Mariano Puerta în final de la Roland Garros. Ibericul avea să se impună şi peste un an, Rafa depăşindu-l în ultimul act pe Federer.
Inevitabilul ascensiunii se produce pe 18 August 2008, atunci cand Nadal devine numărul 1 în clasamentul ATP după ce îl invinge pe Federer în finala de la Wimbledon în cinci seturi. A fost considerată printre cele mai frumoase finale din istoria tenisului.
Au urmat alte şi alte succese. Cu 9 titluri de Grand Slam în palmares, Rafael Nadal este încă adeparte de recordul absolut al lui Roger Federer -16 victorii, dar are avantajul vârstei în faţa elveţianului. "Consider că are puterea să devină cel mai bun jucător din istorie", sunt cuvintele lui Novak Djokovic, după finala de la US Open, la adresa lui Nadal.