AFLĂ cine sunt burlacii Parlamentului
Au optat pentru carieră, iar căsătoria au lăsat-o pe planul doi. Este vorba de patru deputaţi, care încă mai sunt burlaci. Cu toate acestea, sunt optimişti şi convinşi că-şi vor găsi jumătatea.
Unul dintre burlacii din Parlament este comunistul Sergiu Sârbu. Deputatul speră că-şi va găsi aleasa inimii cu ajutorul presei.
"Eu am o iubită, sunt sigur că este a mea, sunt sigur că ea există şi neapărat o voi întâlni. Poate dvs jurnaliştii puneţi un umăr în acest aspect, vă voi fi foarte recunoscător, aveţi feţe frumoase în lumea jurnalistică şi mai ştiţi", a declarat deputatul comunist.
Deputatul PLDM George Mocanu ştie cum trebuie să fie femeia perfectă.
"O femeie trebuie să fie misterioasă, să aibă ochii luminoşi, să fie înaltă, dar nu fizic, suficient de înaltă să mă facă să fiu cu coloana vertebrală dreaptă. Evident, bărbaţii iubind cu ochii vor să aibă o femeie frumoasă alături"a menţionat Mocanu.
Alţi doi aleşi necăsătoriţi sunt deputatul PCRM Ina Şupac şi cel din partea PLDM, Angel Agache. Ultimul, însă, potrivit surselor din partid, în scurt timp se va însura.
Avem un burlac şi la cârma Chişinăului. Dorin Chirtoacă a spus de mai multe ori că este însurat, dar cu Primăria.
"Nu există un ideal neapărat. O femeie cu care să te înţelegi, care să te iubească, pe care să o iubeşti şi în rest toate vin de la sine. O să se rezolve şi chestiunea asta! Staţi liniştiţi", a conchis Chirtoacă.