Află cum trăiesc doi copii ajunşi într-o casă de tip familial
În propria lor familie au avut parte doar de necazuri. Însă viaţa li s-a schimbat crucial, odată ce au ajuns într-o casă de tip familial din satul Petreşti, raionul Ungheni. Este vorba despre doi fraţi care au găsit dragoste şi afecţiune din partea unor oameni străini, dar care au ajuns pentru ei model de urmat în viaţă.
Eugen şi Costel au câte 12 ani. Deja de un an, fraţii gemeni locuiesc într-o casă de tip familial.
"Prima oară când am venit, când am intrat în casă parcă mi se asemăna locul", povesteşte Costel.
În acestă familie de împrumut, alături de alţi patru micuţi, cei doi fraţi au găsit ceea de ce nu au avut parte niciodată acasă.
"Ne ascultă mai atent, vorbim, ne împăcăm, ne apără, e ca o mamă", relatează băueţelul.
"Tare mi-e jale de ei. Am văzut multe cazuri în familii când copii şedeau flămânzi, murdari şi am zis să deschid eu acasă casă de copii, să am copii mulţi", a declarat asistentul maternal Maria Rotaru.
Maria Rotaru are grijă ca micuţii să nu ducă lipsă de nimic. Ea le asigură copiilor hrana, îmbrăcămintea şi, cel mai important, dragostea de mamă. Până să ajungă aici, viaţa lor era numai lipsuri. Au trăit practic un coşmar.
"Plângeam pentru că suntem sărmani şi nu aveau cu ce să ne întreţină părinţii noştri. Vroiam să avem o casă frumoasă, mare", spune şi Eugen.
"Dacă nu nimeresc în aşa tip familiar, ei se distrug copiii. Ei pot să fumeze, să servească, pot să chice prin puşcărie. Dar aşa ei o să aibă un viitor foarte bun", a mai menţionat asistentul maternal.
În această familie de împrumut, copiii au găsit şi un exemplu de comportment demn de urmat. Mai mult, în fiecare zi, ei sunt antrenaţi şi în diverse activităţi educative şi distractive.
"El stă acasă, el nu se duce pe drumuri, nu se duc prin păduri, pe la stâni, pe sub garduri să stea. Sunt în ochii mei, toată ziua sunt lângă mine", precizează asistenta.
În astfel de condiţii, copiii par să fie feriţi de riscurile străzii şi spun că ştiu deja ce trăsături de caracter ar vrea să preia de la cei care i-au primit în familie.
"De la tanti Maria vreau ca să iau toată sinceritatea, toată hărnicia. Iar de la domnul Arcadie vreau să iau omenia lui", a spus Costel.