AFLĂ la ce boli esti predispus în funcţie de zodie şi care sunt cauzele
foto: puterea.ro
Poziţionarea planetelor, ascendentul, luna şi toate celelalte aspecte au o foarte mare influenţă asupra stării noastre de sănătate, scrie Lyla.ro. Specialiştii deschid foarte des acest subiect şi ne avertizează la ce riscuri ne supunem în funcţie de zodie.
Berbec. Cu o fire competitivă, Berbecul va lupta cu orice şi oricine atunci când vrea să câştige. Nu va renunţa până în ultima clipă la viaţa lui indiferent de boală care îl va măcina. Boliile care îl pasc pe Berbec sunt: ulcerul gastric, insuficienţa renala, ciroza hepatică.
Taur. Sexul şi alcoolul sunt lucrurile care îi plac cel mai mult unui Taur. În viitor se va resimţi acest abuz de alcool şi îşi va pune amprenta asupra ficatului său. Bolile hepatice precum şi unele afecţiuni mai grave ale ficatului îl pasc la fel pe Taur.
Gemeni. Firea lor sedentară le va da bătăi de cap Gemenilor. Afecţiuni ale inimii sunt cele mai frecvente boli care le complică viaţa. Puţină mişcare nu strică nimănui, astfel şi organismul va fi pus în mişcare, ceea ce înseamnă mai multa sănătate.
Rac. Din păcate pentru Raci, firea lor impulsivă, posesivă şi agresivă le va da bătăi de cap pe viitor. Racii se vor confrunta cel mai des cu boli stomacale cum ar fi ulcerul gastric sau boli grave ale inimii.
Leu. Leul se iubeşte pe el mai mult decât îi iubeşte pe ceilalţi. I se va reproşa deseori acest lucru şi îl va măcina această presiune a lumii asupra lui. Din păcate pentru Leu, boli grave cum ar fi cancerul la piele, cancerul la sân sau infarct miocardic sunt boliile de care se poate lovi în viitor.
Fecioară. Fecioara iubeşte tot ce reprezintă mâncare. O gurmandă înrăită, Fecioara va suferi pe seama acestui lucru. Adoră dulciurile şi tocmai de aceea diabetul o va străpunge. Nu îi place să renunţe la nimic din ce înseamnă mâncare sau dulce, iar acest lucru dăunează foarte mult atunci când ai diabet.
Balanţa. Pune totul în balanţă, dar atunci când se loveşte de o boală gravă, renunţă la a mai echilibra ceva. Boli cum ar fi cancerul osos, cancer la colon sunt boliile pe care balanţa le poate întâlni de-a lungul timpului. Groaznicul “C” nu o va rata nici pe ea.
Scorpion. Scorpionul iubeşte cu patimă şi tocmai inima va fi cea care va ceda lupta aceasta pasională. Nu pune prea mult accent pe sănătatea sa şi tocmai de aceea va avea parte şi el de ceva coborâşuri de-a lungul vieţii, la acest capitol.
Săgetător. Prea multă muncă strică întotdeauna. Puţină odihnă este un beneficiu adus sănătăţii. Boliile ficatului vor lovi din plin un Săgetător tocmai din lipsa odihnei şi din cauza muncii excesive. Ar trebui să pună puţin mai mult accent pe sănătate, banii oricum dispar rapid.
Capricorn. Toată viaţa va lupta după bani şi respect, dar va uita de sănătate sau chiar de îşi va aminti, nu va pune preţ pe asta. Diabetul este boala cea mai frecventă a Capricornilor, însă nici boliile renale, cardiace sau hepatice nu îi vor ocoli.
Vărsător. Vărsătorul este de o modestie rară. Foarte mult înclinaţi către artă, Vărsătorul tinde să se izoleze de multe ori. Foarte multe genii au această zodie sau ascendent în ea. Nebunia sau bolile cerebrale sunt cele care îl pot afecta de-a lungul timpului.
Peşti. Peştii dau dovadă de o bunătate rară. Îşi vor rupe pâinea de la gură dacă este nevoie. Boliile renale sunt cele mai dese afecţiuni care atacă Peştii. Mai multă grija de sine şi mai multă atenţie la sănătate este un plus pentru Peşti.