Află rezultatele meciurilor de calificare în grupele Ligii Campionilor
Werder Bremen a făcut un pas important spre calificarea în grupele Ligii Campionilor după victoria de pe teren propriu la două goluri diferenţă în disputa cu Sampdoria. Reprezentanta Spaniei în play-off, Sevilla este şi ea aproape de eliminare, după ce a pierdut prima manşă cu portughezii de Braga.
Werder Bremen a învins cu 3-1 pe Sampdoria, şi are prima şansă de calificare în grupele Ligii Campionilor. Nemţii au punctat de trei ori chiar la începutul primei reprize, prin Fritz, Pizarro şi Frings din penalty. Din minutul 67, italienii au evoluat în inferioritate numerică. Când toată lumea cânta prohodul italienilor, Pazzini a marcat în minutul 90, şi a făcut ca echipa calificată să se decidă săptămâna viitoare în Italia.
Surpriza serii a fost produsă de portughezii de la Braga, care au învins fosta campioană a Europei, FC Sevilla cu 1-0. Singurul gol al întâlnirii a purtat amprenta lui Matheus în minutul 62.
Hapoel Tel-Aviv a fost performera serii în barajul pentru grupele Ligii Campionilor. Campioana Israelului a reuşit o victorie pe terenul lui FC Salzburg cu scorul de 3-2 şi este practic calificată în grupele celei mai importante competiţii din lume. Tot aseară, Anderlecht a făcut egal cu goluri la Belgrad, cu Partizan, şi are prima şansă la calificare în grupele Ligii Campionilor.