Africa de Sud a stabilit un nou record în cadrul Campionatul de Rugby
Africa de Sud a reuşit nouă eseuri în disputa de la Soweto, contra Argentinei, din prima etapă a noului sezon în Campionatul de Rugby, turneu destinat celor patru reprezentative din Emisfera de Sud. Meciul a fost echilibrat doar timp de jumătate de oră, la capătul căreia gazdele conduceau cu 14-6. Însă a urmat o eliminare a unui jucător argentinian şi diferenţa a început să crească, scorul devenind 26-6 la pauză.
În repriza secundă, după o nouă eliminare în tabăra argentiniană, africanii s-au dezlănţuit şi au mai înscris şase eseuri. La final, scorul a fost 73-13, sud-africanii stabilind un nou record al competiţiei în ceea ce priveşte numărul de puncte marcate într-un meci.
În cealaltă partidă din prima etapă a turneului, la Sydney, deţinătoarea trofeului, Noua Zeelandă, a câştigat sâmbătă în faţa Australiei cu 47-29. All Blacks au reuşit şase eseuri, trei dintre acestea aparţinându-i lui Ben Smith.
Pe 24 august sunt programate meciurile retur ale celor două întâlniri, Noua Zeelandă - Australia, partidă care se va disputa la Wellington, şi Argentina - Africa de Sud, meci programat la Mendoza.