Africa de Sud interesată de schimburile comerciale cu Moldova
Identificarea posibilităților de cooperare comercial-economică dintre Republica Moldova și Republica Africa de Sud a fost subiectul întrevederii de astăzi a Secretarului de stat din cadrul Ministerului Economiei și Infrastructurii în domeniul infrastructurii calității și cooperării internaționale, Iuliana Drăgălin, și Ambasadorului Republicii Africa de Sud cu sediul la Kiev, Christiaan Albertus Basson.
Secretarul de stat a prezentat prioritățile de dezvoltare economică ale Ministerului Economiei și Infrastructurii pentru anul 2018, printre care a menționat domeniul infrastructurii drumurilor, sectorul IT, eficiența energetică, reformele regulatorii și proiectele investiționale.
În contextul celor 25 ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Republica Moldova și Republica Africa de Sud, țările noastre au toate pârghiile pentru intensificarea cooperării bilaterale în mai mule domenii economice.
„Republica Moldova dispune de un potențial considerabil pentru dezvoltarea raporturilor comercial-economice între ambele țări. Printre acestea, sectorul agrar, unde putem împărtăși experiența de aplicare a tehnologiilor agricole, producerea și utilizarea echipamentului agricol, producerea și exportul de vinuri și alte produse vinicole”, a menționat Iuliana Drăgălin.
Ambasadorul Republicii Africa de Sud a menționat că țara sa este interesată de intensificarea colaborării economice, consolidarea schimburilor comerciale și identificarea proiectelor investiționale de interes. De asemenea, diplomatul a solicitat o analiză a posibilităților de colaborarea comercial-economică cu țara noastră.
Până în prezent, între Republica Moldova și Republica Africa de Sud au fost semnate două tratate bilaterale. Volumul comerțului exterior în anul 2017 a înregistrat suma de 2,8 milioane de dolari. Anul trecut, exportul a constituit 226,87 mii de dolari (în creștere cu 302,3% în comparație cu anul 2016), iar importul - 2,57 milioane de dolari (în scădere cu 6,67% în comparație cu anul 2016).