Agenda evenimentelor de 9 mai la Chişinău. Fiecare sărbătoreşte cum vrea
Embed:
De 9 mai, Chişinăul se transformă în capitala evenimentelor culturale. Unii vor sărbători Ziua victoriei asupra fascismului, alţii, însă, se vor distra cu ocazia Zilei Europei. Pentru prima dată, cele două evenimente vor fi marcate într-o singură zi.
De dimineaţă, comuniştii şi socialiştii vor organiza separat câte un miting consacrat Zilei Victoriei asupra fascismului. În timp ce PCRM va porni de lângă Arcul de Triumf, activiştii PSRM îşi vor începe acţiunea de la Academia de Ştiinţe. Ambele coloane, însă, se vor opri la complexul memorial "Eternitate". Tot în primele ore ale dimineţii, şeful statului, premierul şi preşedintele Parlamentului vor depune flori la monumentele "Focul Veşnic", "Stela Eroilor Moldoveni" şi "Maica îndurerată".
Consiliul Unirii va organiza un parastas în memoria celor trei mii de ostaşi de diferite naţionalităţi, căzuţi în cele două războaie mondiale şi înmormântaţi la Cimitirul Eroilor.
Primăria Chişinău va marca Ziua Europei printr-o gală a fanfarelor. Astfel, Piaţa Marii Adunări Naţionale va fi invadată de cele mai renumite orchestre din Moldova. Printre ele se numără Orchestra Prezidenţială din cadrul Ministerului Apărării şi cele ale Departamentului trupelor de carabinieri şi Poliţiei de Frontieră, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Partidul Democrat va marca ziua de nouă mai prin două concerte. Astfel, în Scuarul Teatrului de Operă şi Balet vor evolua cântăreţii ruşi, Iurii Antonov şi Irakli, dar şi interpreta din România, Antonia.
- Concerte cu ocazia liberalizării regimului de vize au fost organizate în mai multe localităţi din ţară (VIDEO)
- Va fi sărbătoare şi va răsuna muzica! Ce pregăteşte Primăria în centrul capitalei de 9 mai
- Comuniştii din CMC sfidează decizia primarului capitalei. Pe 9 mai, PCRM va organiza Ziua Victoriei în PMAN